Veniți să descoperiți comorile din Banat și să ciocniți un ou, pe Cheile Nerei!

chei2
casinoherculane by sungarden

A doua zi de Paște este destinată excursiilor și descoperirii frumuseților naturii. Unde? Pe frumoasele Chei ale Nerei, din județul Caraș-Severin.

„Ciocnim un Ou pe Cheile Nerei” este evenimentul organizat de Comoara Munților – trasee montane, sub orânduirea ghidului turistic, Mircea Zahan.

publicitate online in ziar Express de Banat

Timișoreni, arădeni și nu numai sunt invitați la o frumoasă plimbare în zi de Paști, într-o zi plăcută zi de primăvară când natura se mândrește cu toate frumusețile specifice anotimpului. Turiștii se pot bucura de o  excursie de o zi, în zona Cheilor Nerei, ocazie numai bună pentru a descoperi natura, pentru a face puțină mișcare și de ce nu, vor ciocni și ouă, pentru că da, „Ciocnim un ou pe Cheile Nerei”.

Plecarea se face cu microbuzul din Arad și Timișoara, dimineața, se va merge cu el până la Podul Bei, iar de acolo vor urma traseul La Tunele, cu următoarele obiective: Acapulco – este o plajă cu un izvor (unde se va face o pauză de 30 minute și se vor ciocni ouăle), iar dacă vremea va permite se va vizita râul Nera, Puntea Suspendată și Casa Verde. După o excursie de  aproximativ 4 ore, se va putea vizita o parte din chei, după care turiștii vor reveni la microbuz.

Traseul va continua cu o plimbare cu microbuzul aproximativ 10-15 minute până la păstrăvărie, pe drumul forestier. De la păstrăvărie se va urca pe traseul din valea Beiului și se vor face poze la Ochiul Beiului și la cascada Beușnița, pentru ca mai apoi turiștii să revină la microbuz când se vor întoarce către Timișoara și Arad.

besuinita

publicitate ziar expresb 1000x100 pizzeria Dimitrios 1000x100

Prețul biletului este de 150 lei/persoană (90 de lei/copil), iar acesta include transportul din Timișoara/Arad și înapoi cu microbuzul, taxa de intrare în Parcul Național Cheile Nerei – Beușnița, precum și ghidul.

Echipament necesar:
*ou (pentru ciocnit)
*un rucsac de 20-40 l ,
* o sticlă de 2l de apă
* încălțări – de preferință bocanci
* ceva mâncare (la păstrăvărie este restaurant) sau dacă este închis masa se va servi la Oravița.

Înscrieri și informații suplimentare se pot obține la numărul de telefon: 0770 192 113

Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița este o arie protejată situată în România, în județul Caraș-Severin și este situat la limita de sud-vest a țării, în sudul Munților Aninei, grup montan inclus în Munții Banatului. Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița, cu o suprafață de 36.758 ha, a fost declarat arie naturală protejată și reprezintă o zonă muntoasă (vârfuri muntoase, circuri, crevase, peșteri, văi, canioane, cascade) ce adăpostește o mare varietate de floră și faună; unele dintre specii sunt endemice sau foarte rare. Arii protejate incluse în parc: Cheile Nerei-Beușnița, Cheile Șușarei, Ducin, Izvorul Bigăr, Izvoarele Nerei, Lisovacea și Valea Ciclovei-Ildia.

1000x100 untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/