Vela, reales președinte PNL și confirmat lider al liberalilor din Timiș, Arad, Hunedoara și Caraș-Severin!

img 8796
untitled design set 970x90 px

În ovațiile unei Săli Polivalente pline, liderii liberali din Vestul României l-au ridicat în slăvi pe Marcel Vela și l-au recunoscut drept cel mai bun dintre ei!

Alegerile pentru un nou președinte PNL Caraș-Severin și Biroul Politic Județean au avut loc astăzi, la Reșița, în cadrul Comitetului de Coordonare Județean al Partidului Național Liberal. Președintele în funcție, Marcel Vela, a fost reales cu o largă majoritate, cu un număr de 374 de voturi din 383 valabil exprimate. N-a avut nici măcar un contracandidat!

Nelu Popa, Romeo Dunca, europarlamentarul Gheorghe Falcă, președinte al PNL Arad, senatorul Alina Gorghiu și deputatul Ben-Oni Ardelean sau președintele Consiliului Județean, Alin Nica, toți trei de la Timiș, precum și europarlamentarul Siegfried Mureșan, de la Hunedoara sau deputatul de Dolj, Ionuț Stroe, au avut numai cuvinte de laudă la adresa fostului ministru al Internelor, dar au subliniat și rezultatele obținute de acesta în fiecare scrutin electoral, rezultate care îl fac cel mai bun dintre liberalii din Vestul României.

„Succesul gestionării pandemiei în cea mai grea perioadă i-a adus lui Marcel Vela nu numai notorietate, dar și o încredere publică extrem de ridicată. La un moment dat era printre cei mai bine clasați politicieni ca încredere în rândul opiniei publice,” – Ben-Oni Ardelean, deputat de Timiș

img 8593 (2)

„Marcel Vela este unul dintre oamenii pe care eu îi apreciez foarte mult. Este un lider respectat, a făcut performanță ca primar, a făcut performanță ca parlamentar, a făcut performanță ca ministru și mănâncă politică pe pâine. Ăsta e un lucru rar, suntem mulți în politică, dar puțini știu cu adevărat politică.” – Alina Gorghiu, senator de Timiș

img 8588 (2)

„PNL e un partid câștigător în Caraș-Severin! Vreau să-i mulțumim lui Marcel Vela pentru tot ce a făcut pentru România în 2020, anul poate cel mai greu pentru România după cel de-Al Doilea Război Mondial! Prioritatea lui Marcel Vela a fost să-i protejeze pe români, să salveze vieți în pandemie și vă spun că nu am fi trecut atât de bine prin această pandemie dacă Marcel Vela nu ar fi fost ministru de Interne.” – Siegfried Mureșan, europarlamentar

img 8573 (2)

„Marcel Vela e garantul acestui drum de succes pe care se află PNL Caraș-Severin” – Ionuț Stroe, deputat de Dolj

img 8624 (2)

„Îl felicit pe Marcel Vela pentru activitatea de până acum, în calitate de primar, de parlamentar, a avut un mandat extraordinar de ministru de Interne. Eu, Romeo și cu el vom face un triunghi de foc în Caraș-Severin.” – Nelu Popa, primarul municipiului Reșița

img 8609 (2)

„Nu am crezut că poate cineva să mă convingă să intru în politică. Marcel Vela a reușit. Nu cred că ar exista un lider al nostru mai potrivit ca Marcel Vela.” – Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean-Caraș-Severin

Reales președinte al PNL Caraș-Severin, senatorul Marcel Vela a vorbit aproape obsesiv despre echipă, despre unitate în partid și deloc întâmplător i-a amintit pe Dan Stan și Manu Dănilă, cei doi liberali care au trecut la cele veșnice în ultimul an. Totodată, a avut grijă să amintească și de cei care au călcat strâmb, care au trădat, ceea ce s-a vrut a fi și un avertisment indirect pentru liberalii de astăzi de la Oravița, care îl țin la ușa partidului pe primarul Dumitru Ursu.

img 8644 (2)

„Le mulțumesc tuturor colegilor care au crezut în acest proiect, în reconstrucția pe care am făcut-o în ultimii ani. Rezultatele vin întotdeauna unde este liniște și respect pentru muncă. Le mulțumesc pentru încrederea pe care mi-au acordat-o și pe care o acordă în continuare echipei noastre de a conduce organizația, dar și destinul acestui județ. Le suntem datori lor, dar și oamenilor din tot județul să reușim să dezvoltăm Banatul de Munte și localitățile noastre.”, a declarat Marcel Vela.

img 8674

Componența noii conduceri a Filialei PNL Caraș-Severin pentru următorii patru ani este următoarea:

Președinte – Vela Ion Marcel

Prim-Vicepreședinți

  1. Marșalic Jaro Norbert
  2. Popa Ioan

Vicepreședinti:

  1. Românu Gheorghe
  2. Brian Filimon
  3. Ungur Andrei Vasile
  4. Cîrdei Iustin Doru
  5. Rusu Ioan
  6. Roma Gheorghe
  7. Dacica Adrian Laurențiu
  8. Miclău Cristian

Membri:

  1. Cojocariu Ioan
  2. Crîsnic Petru Novac
  3. Curiac Gheorghe
  4. Gâfu Cristian
  5. Golu Mircea Cătălin
  6. Ispas Arin
  7. Lechici Ilie Mirco
  8. Miloș Ion
  9. Quint Felicia
  10. Răduță Romeo Silviu
  11. Siladi Raul Andrei
  12. Spausta Maria
  13. Sporea Ghiță
  14. Vela Ioan Cristian
  15. Vlasici Marian

Trezorier: Surdu Daniel George

Secretar General: Rădoi Ovidiu

Din Biroul Politic Județean mai fac parte de drept, conform Statutului PNL, având calitate de Vicepreședinți, Romeo Dunca, ca președinte al Consiliului Județean, și deputatul Dumitru Rujan.

Totodată, au fost anunțați și colegii care vor reprezenta Organizațiile interne ale PNL Caraș-Severin până la următoarele alegeri organizate de către fiecare structură politică în parte, astfel:

Liga Aleșilor Locali – Blaga Sorin

Organizația Seniorilor Liberali – Chisăliță Ion

Organizația Femeilor Liberale – Drăgilă Mihaela

Tineretul Național Liberal – Pleșa Andra

Organizația Oamenilor de Afaceri – Brumar Liviu

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/