Liderul PNL Caraș-Severin a primit votul majorității membrilor Comisiei reunite pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională și va merge în Parlament pentru validarea Guvernului Orban și, implicit, pentru a-și intra în rolul de ministru al Internelor!
Ion Mocioalcă, secretarul general PRO România, a dat dovadă încă o dată de maturitate politică, a trecut peste rivalitatea de pe scena politică din Caraș-Severin, peste toate răfuielile politice pe care le-a avut de-a lungul vremii cu Marcel Vela și, în calitate de președinte al comisiei de specialitate, i-a dat mai întâi cuvântul ministrului propus pentru Interne, iar la urmă i-a acordat și votul pentru un aviz pozitiv. Vela a trecut de audierile din comisie cu 17 voturi pentru și 10 împotrivă, dar pentru a deveni ministrul Afacerilor Interne mai e nevoie și de votul majorității în plenul reunit al Parlamentului cerut de Cabinetul Orban.
Vela a promis că va desecretiza de urgență „Dosarul 10 August”, dosarul violențelor animalice exercitate de jandarmii români împotriva cetățenilor nemulțumiți, dar pașnici, jandarmi transformați în bodyguarzii lui Liviu Dragnea, la un moment dat. Vela ezită în schimb în cazul lui Raed Arafat. În calitate de ministru, liberalul ar aduce schimbări semnificative cadrului legislativ în care își desfășoară activitatea Poliția Română, o altă instituție din subordinea MAI ajunsă o adevărată rușine.