„Vela m-a ținut la ușa partidului, doar pseudo-edilul Borcean a spus că sunt membru PNL! Am discutat deja cu Nicu Bănicioiu!”

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Mihaela Popovici, fostul manager al spitalului din Caransebeș începând de ieri, când primarul liberal Felix Borcean a dat dispoziție în acest sens, se înscrie în PRO România!


Fosta șefă a Tineretului Social Democrat din Caraș-Severin a fost anunțată de Felix Borcean, la momentul numirii sale în funcția de manager al spitalului, ca o adevărată lovitură pe scena politică. Și asta pentru că Mihaela Popovici semnase totodată adeziunea la PNL. Numai că simpla semnătură de pe o adeziune nu te face imediat liberal. „În PNL nu am fost niciodată bine primită și se pare că Marcel Vela nici măcar nu m-a primit, adeziunea mea nu a fost acceptată. Continuitatea mea este în PSD! Nu am făcut parte din corul bisericii din PSD despre care vorbea domnul Ion Mocioalcă și de asta am plecat atunci, numai că Marcel Vela a declarat că mă ține la ușă. Eu nu am declarat niciodată că voi fi membru PNL! Asta a spus doar pseudo-edilul Felix Borcean, eu nu am spus! Există o adeziune semnată, dar neconfirmată de partid și de Marcel Vela. Nu am fost niciodată prezentă la ședințele lor de partid și absolut nu-mi pare rău”, a declarat Mihaela Popovici pentru expressdebanat.ro.

Banner Forta Dreptei tm 1000x100 1000x100 (4)

Aceasta urmează să semneze acum o nouă adeziune. Nu la PSD, nu la PNL. Ci la PRO România! „Ion Mocioalcă e mentorul meu! Nu am avut o discuție cu dumnealui, însă probabil că vom lua legătura. Am discutat, în schimb, cu Nicu Bănicioiu. Atât timp cât m-am ocupat de administrarea spitalului din Caransebeș n-am mai vrut să mă implic din punct de vedere politic, dar acum mă gândesc la mentorul meu, la Ion Mocioalcă”, a recunoscut Mihaela Popovici.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/