VedemJust și în Caraș-Severin. Copiii din Berzovia puși față în față cu realitatea

justiție

„Ziua Educației Juridice” va fi marcată în acest an și în localitatea Berzovia, din județul Caraș-Severin, printr-o serie de evenimente educative destinate tinerilor.

VedemJust ajunge și în județul Caraș-Severin cu o serie de evenimente ce vor avea loc în localitatea Berzovia. Acțiunile educative sunt programate pentru data de 17.11.2023, cu începere de la ora 12-14.

Cu acest prilej, VdemJust, prin prezența juristului Adrian Mederle, coordonator pe proiecte juridice internaționale în cadrul asociației, va purta discuții cu elevii despre droguri, violență domestică, trafic de persoane și criminalitate. Între discursuri se vor interpreta piese din repertoriul popular de către elevii Școlii Populare de Artă, însoțiți de profesorul Marius Dobre și directorul unității de învățământ.

Începând cu 2022, la data de 17 noiembrie se sărbătorește anual în România „Ziua Educației Juridice” pentru a se conștientiza faptul că fiecare avem nevoie de cunoștințe legale. Se onorează, astfel, efortul săptămânal al cadrelor didactice care au decis să predea formal opționalul de educație juridică la inițiativa VeDem Just, precum și al specialiștilor în drept care participă la întâlniri non-formale din școli pe teme de legislație și justiție în cadrul proiectelor.

Ziua a fost aleasă pentru a aminti că la data de 17 noiembrie 2021 a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 273/2021. Aceasta a modificat Legea educației, impunând ca, printre competențele-cheie ce se vor dobândi de către elevii din învățământul primar și cel gimnazial să fie și cele juridice. Legea încă nu a fost implementată, astfel că proiectele se derulează prin intermediul unor inițiative neguvernamentale.

Această zi a fost declarată la data de 13 martie 2022 de către adunarea generală a asociației Voci pentru Democrație și Justiție din România (VeDem Just). Organizația, înființată în anul 2015, este promotorul educației juridice în România. Cele mai cunoscute proiecte ale sale în acest domeniu sunt:

  • Activități la clasă cu oamenii legii: întâlniri fizice sau online cu profesioniști ai dreptului pentru a explica responsabilitățile tinerilor pe înțelesul lor.
  • Proiectul „Profu` de juridică”: instruirea anuală a peste 100 de cadre didactice pentru a preda formal opționalul de educație juridică, conceperea programei școlare, oferirea suportului de curs, administrarea platformei de comunicare a tuturor profesorilor de juridică din țară.
  • Ghidul „Elevul și Legea”: tipărirea pe bază de donație a peste 7000 de exemplare din ghidul scris special pentru tineri și distribuit gratuit elevilor ce studiază opționalul;
  • Aplicația pentru mobil „Lege-n-Dar”: gestionarea unei aplicații complexe de informare juridică pentru tineri;
  • Tabăra „Legal Academy”: organizată anual și gratuit pentru adolescenții care devin ambasadori ai educației juridice;
  • Proiectul „Școala de Libertate”: dezvoltarea unor materiale resursă pe teme legale, de interes pentru elevi și profesori.
    .

.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/