Varianta Delta, dominantă inclusiv în România! „În două luni, de la un caz pozitiv se poate ajunge la peste 390.000 de persoane infectate”

coronavirus varianta delta1

Varianta Delta este dominantă în lume, dar și în România, iar contagiozitatea se traduce în numărul de noi cazuri care ar putea apărea într-un timp extrem de scurt. Șeful campaniei naționale de vaccinare, dr. Valeriu Gheorghiță, a declarat într-o conferință de presă că în țara noastră una din două persoane nu are niciun fel de protecție în fața bolii COVID-19.

Transmiterea variantei Delta este asemănătoare cu transmiterea bolilor copilăriei, cum ar fi pojarul, adică extrem de rapidă.

„Dacă ne uităm la faptul că varianta Delta este dominantă, comparativ cu varianta Alpha, după opt cicluri repetitive de transmitere, de la un caz cu variantă Alpha se ajunge în circa două luni la alte 256 de cazuri noi de boală, spre deosebire de varianta Delta, în cazul căreia, în aceeași perioadă de timp, de la un caz pozitiv se poate ajunge la peste 390.000 de persoane infectate. Ceea ce înseamnă un număr de peste 1.500 de ori mai mare de persoane infectate în același interval de timp din simplul motiv că varianta Delta e mult mai contagioasă”, a spus Valeriu Gheorghiță.

Șeful campaniei de vaccinare a mai precizat că a crescut numărul persoanelor internate în terapie intensivă într-un timp extrem de scurt și că peste 80% dintre acestea sunt nevaccinate. De asemenea, peste 92% dintre decese aparțin pacienților nevaccinați.

„Varianta Delta a devenit dominantă inclusiv în România. Unul din doi români nu au niciun fel de protecție față de această boală. În sensul în care nu au fost vaccinați și nu au trecut prin boală. Din acest punct de vedere în marile aglomerări urbane, unde rata de vaccinare este de peste 50%, totuși vorbim de 40% care se traduce în valoare absolută la sute de mii de persoane care nu au niciun fel de protecție în fața infecției cu SARS-CoV-2”, a mai spus Valeriu Gheorghiță.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/