Societatea de Transport Public din Timișoara anunță că suspendă circulația vaporașelor pe Canalul Bega până sâmbătă inclusiv.
Vaporașele vor fi trase pe dreapta între 9 și 12 noiembrie, ca urmare a faptului că pe Canalul Bega se va desfășura „Campionatul Național de Fond Juniori și Seniori”.
Competiția este una organizată de Federația Română de Canotaj și Asociația Județeană de Canotaj Timiș.
Circulația ambarcațiunilor pe Bega va fi reluată în 12 noiembrie, de la ora 12.