Vânătorul de asteroizi! Elevul Andrei Croitoru, parte a proiectului internațional de astronomie Pan-STARRS

1000x100 (2) mbmr 1000x100

Performanța nu ține cont de pandemie, lucru demonstrat de elevul lugojean Andrei Croitoru, care a luat parte la un important proiect internațional în domeniul astronomiei.

Tânărul este elev al Școlii Gimnaziale „Eftimie Murgu” din municipiu și încă de la începutul anului 2020 a obținut mai multe premii importante la concursurile și olimpiadele de profil. Pasionat de științele exacte, în special de fizică, matematică și astronomie, Andrei Croitoru a profitat de timpul liber din vacanță pentru a lua parte la proiectul internațional Pan-STARRS, desfășurat pe echipe naționale.

Pan-STARRS reprezintă o colaborare între University of Hawaii Institute for Astronomy, MIT Lincoln Laboratory și Maui High Performance Computing Center and Science Applications International Corporation, construcția telescopului fiind finanțată de către U.S. Air Force.

Muzeul TM

„Proiectul a constat în analizarea a cinci seturi de câte patru imagini reale luate de observatorul Pan-STARRS din Insulele Hawaii. Imaginile se suprapun și se formează un tip de GIF (alb și negru), iar noi trebuia să căutăm asteroizi fără să îi confundăm cu artefactele sau așa-numiții asteroizi falși, din cauza faptului că nu se mișcă uniform. După patru săptămâni, proiectul s-a terminat, iar noi am predat rapoartele cu asteroizii descoperiți. În curând, echipa care a luat parte la acest studiu va apărea pe site-ul IASC Asteroids (International Astronomical Search Collaboration).”, explică Andrei Croitoru.

Colaborarea internațională de căutare astronomică (IASC) este un program științific pentru cetățeni și le oferă gratuit date astronomice de înaltă calitate oamenilor de știință, dar și amatorilor pasionați de astronomie.

Cei implicați în program au posibilitatea să facă descoperiri astronomice originale și să participe la astronomia practică.

banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/