Vânătoare de greșeli, tehnici noi de abordare și scenarii reale de vânzare

Oamenii de performanță (antreprenori și vânzători) au fost puși în dificultate în fața unei simple sesiuni de vânzare.

Peste 20 de persoane s-au reunit aseară, în Reșița, pentru a participa la training-ul demo – SELLIFICATION, o metodă unică în Romania de învățare experiențială de abordare a clientului în timpul unei vânzări. Pe parcursul a două ore, sub coordonarea Mihaelei Stoica, trainer certificat la SELLification – The Professional’s Selling Game, participanții au experimentat atât trăirile și emoțiile clientului, dar și pe cele ale vânzătorului, ambii reuniți în diferite contexte, impuse de acest joc.

Ce înseamnă Sellification și ce presupune acest joc?

„Nu știu ce să fac și ce să spun în fața clientului!”, „Simt că mă pierd când am un client mai dificil!”, „Nu știu cum să fiu mai credibil” au fost doar câteva dintre obiecțiile ridicate în sală și care, prin intermediul roll-play-ului, și-au găsit parte din răspunsuri.

Sellification înseamnă: tehnici de persuasiune, tactici pentru gestionarea obiecțiilor și metode pentru creșterea ratei de conversie a clienților, scenarii reale de vânzare și trăirea întregului proces și din perspectiva clientului pentru a integra rapid și eficient cunoștințele. De asemenea, jocul, care durează de la 6 ore până la două zile, urmărește construcția propriului stil al fiecăruia prin îmbinarea și suprapunerea cunoștințelor acumulate, astfel încât vânzarea să decurgă cât mai natural.

„Orice vânzare poate fi finalizată în proporție de 87% dacă ții cont de 3 elemente: tipologia clientului, adaptarea mesajului și utilizarea tehnicii potrivite de vânzare. Există un mit în domeniul vânzărilor cum că trebuie neapărat să fii expert pentru a vinde – nimic mai neadevărat de atât! Dacă știi cum să descoperi corect nevoia clientului, să ții cont de tipologia lui și să-i oferi ce are nevoie, suntem convinși că poți face o vânzare și fără să ai scris mare pe frunte: «Expertul în vânzări!»”, a ținut să sublinieze Mihaela Stoica, de asemeni psihoterapeut, dar și coach, teacher, trainer și speaker certificat și independent la John Maxwell Team Romania.

Mai exact, Sellification înseamnă:

  • Top 12 tehnici de vânzare și cum să le aplici eficient pentru a-ți mări rata de conversie a clienților
  • Cum să gestionezi cele mai frecvente obiecții ale clienților tăi și să fii mai relaxat când întâmpini o astfel de situație
  • Cum să-ți dai seama de ce are nevoie clientul tău și cum să-i vorbești astfel încât vânzarea să decurgă de la sine
  • Ce presupune procesul de armonizare între client și vânzător și cum să-l creezi pentru a-ți fideliza clienții
  • Tehnici și modele NLP: stabilirea de raport, schimbarea convingerilor limitative, limbaj neuro-hipnotic.
  • Ce să faci și cum să-ți adaptezi mesajul în funcție de tipologia clientului tău pentru a finaliza vânzarea fără să fii perceput câtuși de puțin agresiv
  • Și, nu în ultimul rând, o super experiență care te va face să înțelegi mai bine cum se simt clienții tăi și ce au nevoie să audă pentru a cumpăra

Recompensă pentru participarea la joc:

  • câteva ore bune de simulări interactive în vânzări în care treci prin diferite poziții perceptuale (client, observator și vânzător) pentru a-ți perfecționa abilitățile de (auto)analiză, observare și bineînțeles… vânzare?
  • pachet de cărți SELLification –  ca să poți experimenta jocul cât vrei tu
  • manualul participantului – în care sumarizăm tot ce ai învățat pentru a-ți fi mai la îndemână în cazul în care vrei să revezi anumite tactici
  • Certificat de participare SELLification practicioner

Pentru toți cei care sunt interesați de acest joc, în data de 24 noiembrie se pot înscrie pentru următoarea sesiune, cu o durată de 5 ore, la numărul de telefon 0752 915 955. Până în data de 16 noiembrie, prețul de participare este de 210 lei, urmând ca după această dată să se plătească suma de 280 de lei.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/