Valeriu Zgonea, despre corupția lui Băse

Valeriu Zgonea, președintele Camerei Deputaților și vicepreședintele PSD, a făcut astăzi o vizită de lucru în județul Caraș-Severin. Acesta s-a deplsat la Oravița și Reșița, iar la această oră se află în municipiul Caransebeș, acolo unde se întâlnește cu o parte dintre consilierii județeni, dar și cu aleșii locali ai USL.

Data de 29 iulie este un punct de inflexiune pentru evoluţia societăţii româneşti, având în vedere că Referendumul este singura posibilitate în care românii pot hotărî dacă îl mai vor, sau nu, pe Traian Băsescu, preşedinte al statului, a declarat astăzi, într-o conferinţă de presă susţinută la Reşiţa.

O primă oprire a fost în oraşul Oraviţa, acolo unde social-democratul a avut întâlniri cu primarii, viceprimarii şi consilierii locali ai USL, iar mai apoi la Reşiţa. În momentul de față se află la Caransebeş. Vizita sa are un rol mobilizator, dar şi pentru a stabili strategiile ce trebuie urmate în această campanie de demitere a preşedintelui României, Traian Băsescu.

„Am ales să vin prima dată în Caraş-severin, pentru că aici, USL a recâştigat un bastion important şi a redat speranţa, românilor, pe 10 iunie. Dovada, cele 67, din cele 77 de primării, au fost câştigate de USL în acest judeţ. Pe 29 iulie, oamenii trebuie să vină la Referendum şi să spună DA, pentru a sancţiona o guvernare coruptă şi incompetentă, care timp de trei ani şi jumătate a produs mai mult rău României decât, probabil, comunismul, în 50 de ani”, este de părere Valeriu Zgonea. Acesta a criticat și modul în care președintele țării știut să afecteze imaginea României în afara granițelor țării.

„Campania pe care a dus-o în ultimele săptămâni, la adresa credibilităţii României este: după mine, potopul! A umilit românii, iar după ce i-a umilit, i-a şi îngenunchiat, informând necinstit, într-o manieră ne-europeană şi profund anticonstituţională, partenerii politici din Europa, cu privire la evenimentele din ţară”, a declarat, într-o conferinţă de presă susţinută la Reşiţa, Valeriu Zgonea.

În opinia sa, este pentru prima dată, din 1848, când un partid politic îşi foloseşte influenţa internaţională, câştigată în numele României şi a românilor, pentru a decredibiliza românii şi România.

Alături de liderul PSD, la conferința de presă de astăzi au fost prezenți co-președinții USL Caraș-Severin, Ion Mocioalcă și Marcel Vela, dar și președintele PS

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/