Sorin Funzăverde,despre situația politică

Vicepreședintele PNL, Sorin Frunzăverde, a comentat astăzi modul în care este reflectată imaginea României pe plan internațional. Asta, în ce privește situația politică a țării. Liderul liberal a subliniat faptul că în România nu este vorba despre o lovitură de stat, ci doar de o intenție de schimbare a președintelui, iar în acest proces un rol important îl au Parlamentul și poporul român, ambele suverane.  

Vicepreședintele liberal, Sorin Frunzăverde, a declarat astăzi că anumite reacții în plan internațional au fost exagerate. “În februarie, a demisionat președintele Germaniei. Acesta a fost înlocuit și nimeni nu a etichetat episodul drept o lovitură de stat. În fapt, Parlamentul este suveran și, evident, poporul român, suveran, va hotărî ce se va întâmpla cu președintele”, a declarat vicepreședintele PNL, Sorin Frunzăverde.

În pragul organizării referendumului, liberalul a adăugat faptul că în Caraș-Severin se vor organiza anumite întâlniri electorale. Mai exact, acestea vor avea loc la Reșița, la Casa de Cultură a Sindicatelor, dar și la Oravița. Referitor la termenul scurt până pe data de 29 iulie, atunci când românii sunt invitați la urne, Sorin Frunzăverde a subliniat faptul că în această ecuație a fost vorba, în principal, de o scadență politică, ce nu mai putea fi amânată.

Comentarii despre prezența la vot

Vicepreședintele PNL și președintele Consiliului Județean a făcut și câteva comentarii, personale de această dată, referitoare la schimbarea Legii privind prezența la vot în ziua referendumului. “Referendumul va avea relevanță dacă se vor prezenta jumătate plus unu la vot din rândul populației, deși pentru alegerea președintelui nu este nevoie ca același procent să se prezinte la urne”, a spus liderul liberal, care este de părere că în acest sens procentul este interpretabil.