Deputatul Valeria Schelean a sancționat public, printr-o declarație făcută chiar în Parlamentul României, ciuntirea contribuției persoanelor la Pilonul II de pensii.
Deputatul cărășean consideră că reducerea cotei de contribuţie la Pilonul II de pensii de la 5,1% la 3,7%, după mutarea sarcinii de la angajator la angajat, înseamnă, în mod concret, scăderea cu 10,8% a sumelor nominale direcţionate lunar de fiecare angajat. „Măsura reprezintă un furt de proprietate din viitoarea pensie a celor care se află azi în câmpul muncii. Este un furt din munca celor 7 milioane de români care cotizează obligatoriu la Pilonul II”, a declarat Valeria Schelean în plenul Camerei Deputaților. Deputatul crede că majoritatea PSD-ALDE trebuie să renunţe la aşa-zisa „revoluţie fiscală” și că este timpul să oprească acest haos declanşat în România, în care „investitorii/angajatorii sunt zilnic anunţaţi de noi contribuţii şi taxe, angajaţii nu ştiu dacă salariul le va creşte sau le va fi tăiat de la 1 ianuarie 2018, nu ştiu ce se va întâmpla cu banii cu care ei contribuie astăzi la sistemul de pensii, Pilonul II, iar pensionarii nu ştiu ce va fi cu pensia lor, din ce se va plăti!”.
„Practic, PSD-ALDE fură din pensia copiilor, cei aflaţi în câmpul muncii, pentru a le da părinţilor, pensionarii de azi. În niciun moment, PSD nu le-a spus pensionarilor cărora le-a cerut votul în campanie că acesta este costul pe care trebuie să-l plătească cei tineri. Este o abordare cinică a PSD, pe care pensionarii de azi trebuie să o ştie! Contribuţia la Pilonul II este un drept câştigat de fiecare cetăţean care contribuie, fiind o sumă direcţionată într-un cont individual, şi nu colectiv, cum este Pilonul I. De altfel, suma din Pilonul II are regimul proprietăţii individuale şi pentru că ea poate fi lăsată moştenire. Trebuie să le transmitem limpede celor care ne guvernează, cu fiecare ocazie, fiecare dintre noi, că este nevoie de consolidarea treptată a sistemului de pensii administrate privat, întrucât este formula prin care banii pot fi multiplicaţi, astfel încât, la final, fiecare om care astăzi se află în câmpul muncii să beneficieze de o pensie decentă. Reducerea contribuţiilor şi naţionalizarea nu sunt soluţii pentru o pensie decentă pentru cei care sunt astăzi activi pe piaţa muncii, ci consolidarea Pilonului II!”, a mai declarat Valeria Schelean în plen.