Valeria Schelean nu uită, nu iartă! „Am preferat să activez la nivel național!”

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Deputata PNL de Caraş-Severin a preferat să-și continue activitatea politică în capitală după incidentul din aprilie 2017, de la Conferința de Alegeri a PNL Caraș-Severin, când primarul orașului Moldova Nouă, Adrian Torma, ar fi jignit-o grosolan, iar colegii de partid s-au abținut de la vreo reacție.

Valeria Schelean-Șomfelean n-a mai fost văzută la vreo acțiune de partid, conferință de presă sau orice alt eveniment organizat de filiala județeană PNL, însă e de departe cel mai prezent parlamentar cărășean pe posturile centrale de televiziune și cel mai aprig critic la adresa coaliției de guvernare.

Express de Banat a întâlnit-o în capitală și a obținut câteva explicații pentru faptul că se lasă în zadar așteptată la acțiunile PNL Caraș-Severin. În niciun caz nu ar fi vorba despre o ruptură în relația cu președintele Marcel Vela, așa cum se tot comentează în anturajul liberalilor cărășeni. „Nu știu dacă aș putea spune că nu am mai fost prezentă alături de domnul Vela, într-adevăr, nu am mai fost prezentă în conferințe organizate la nivel local și asta în urma unui incident cunoscut de toți cei care au fost în prag de alegeri alături de partidul nostru la nivel local și cunosc existența, să zic așa, a unor nemulțumiri ale mele. Am rămas alături de partid, dar am preferat să rămân să activez la nivel național”, a declarat Valeria Schelean-Șomfelean.

Banner Forta Dreptei tm 1000x100 1000x100 (4)

Incidentul la care face referire deputata a avut loc la Conferința Județeană de alegeri a PNL Caraș-Severin, când, imediat după ce le-a vorbit membrilor de partid, a plecat de pe scena Casei de Cultură din Reșița. Reacția Valeriei Schelean a fost consecința unor afirmații pe care primarul Adrian Torma le-ar fi făcut la adresa ei. Nimeni n-ar fi intervenit atunci, dar liderei liberale nu i-au trecut supărările nici acum. Cu toate acestea, mărturisește că are o relație foarte bună cu toți ceilalți colegi de partid. „Relația cu colegii mei e una foarte bună. Foarte bună și, ori de câte ori a existat o solicitare din partea primarilor noștri din Caraș-Severin, am fost mereu alături de ei. Atât cât am putut, în limitele funcției pe care o am, să îi susțin în demersurile lor în ceea ce privește relația lor cu autoritățile naționale. Nu am o problemă cu niciunul dintre membri de partid, v-am spus, singura mea opțiune a fost să mă axez mai mult pe tot ce înseamnă participare la nivel național alături de toți colegii de partid, însă nu cred că poate fi speculat acest aspect în alt sens decât cel care se cunoaște”, a mai spus Valeria-Schelean-Șomfelean.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/