VALERIA SCHELEAN: ,,Alternativa la Victor Ponta este Klaus Iohannis!”

Mii de persoane venite din cinci judeţe au umplut, vineri seara, platoul din Parcul Rozelor din Timişoara, pentru a asista la mitingul electoral al candidatului ACL la Preşedinţia României, Klaus Iohannis.

Iohannis le-a vorbit celor prezenţi despre dispariţia baronilor locali şi despre nevoia ca România să aibă un şef de stat liber, nu un om „al structurilor”. Preşedintele PDL, Vasile Blaga, care a estimat numărul celor prezenţi la peste 20.000, şi-a axat discursul pe atacuri la adresa premierului Victor Ponta, despre care a spus că este „mincinosul neamului” şi că a transformat Parlamentul în „buncăr pentru parlamentarii corupţi”.

miting iohannis miting1

Klaus Iohannis şi-a început discursul prin a remarca o pancartă prin care se cerea aplicarea celebrului Punct 8 din Proclamaţia de la Timişoara, spunând că altfel ar fi arătat România acum dacă acest lucru ar fi fost pus în practică.

„Timişoara – oraşul în care s-a aprins scânteia Revoluţiei din 1989, oraşul fanion al Revoluţiei Române. În două luni de zile se împlinesc 25 de ani de la Revoluţie. Ce Românie am construit? Să ne întrebăm dacă ne-am atins idealul de libertate, democraţie, de stat de drept, de luptă împotriva corupţiei. Văd aici în faţă şi-mi place Punctul 8 – altfel ar fi arătat România dacă s-ar fi aplicat Punctul 8, altfel ar fi arătat România dacă ar fi fost ca Timişoara. Ne uităm în jur şi vedem România lor, România lui Victor Ponta, cu politicieni care fac legi pentru ei, ca să se apere ei de justiţie, politicieni care se îmbogăţesc fără măsură, în timp ce voi munciţi ca să vă plătiţi impozitele şi taxele. Vedem cea mai urâtă faţă a politicii româneşti de 25 de ani. Vedem scandal şi vedem minciuni. Asta este România lor, asta este România lui Victor Ponta. Alta este România noastră – o Românie normală, o Românie de oameni normali într-o ţară normală.”, le-a spus Iohannis celor prezenţi.

Deputatul Valeria Schelean, preşedinte PDL Caraş Severin, s-a aflat printre vorbitorii evenimentului de lansare a candidaturii lui Iohannis din vestul ţării. De la microfon, deputatul le-a atras atenţia celor prezenţi că astăzi România se află la răscruce.

valeria schelean iohannis 1

,,Ceea ce se întâmplă azi în România este comparabil cu regimul la care ţara noastră a fost supusă înainte de 1989. Ponta şi PSD vor să ne controleze vieţile şi, dacă n-o mai pot face prin teama de securitate, o fac prin condamnare la sărăcie, prin transformarea românului din muncitor în asistat social. Ei îi vor pe români dependenţi de statul pe care tot ei îl controlează! Lui Ponta şi PSD-ului le este frică de puterea oamenilor liberi. Aici, la Timişoara şi în toată ţara, 1.142 de români și-au pierdut viața în decembrie 1989 pentru ca noi să putem avea libertate și demnitate. Zeci de tineri  aveau vârsta mea, 33 de ani, când au ieșit în stradă și și-au dat viaţa pentru ca noi să trăim în democraţie! Nu am destule cuvinte să le mulţumesc pentru ceea ce au făcut în acele zile pentru noi toţi! Acum e rândul nostru să spunem stop încercării de revenire la Cotroceni a celor care îşi doresc puterea absolută pentru a fura în mod absolut!”, le-a transmis, de la microfon, deputatul Valeria Schelean.

Preşedintele PDL Caraş Severin i-a îndemnat pe cei prezenţi să se prezinte la vot, să privească acest demers ca pe o obligaţie şi semn de respect faţă de cei care au luptat pentru ca noi să fim, astăzi, liberi.

miting 4 valeria miting 2

,,E obligaţia noastră să ne opunem ca România să ajungă pe mâna infractorilor deghizați în politicieni. Şi putem face asta cu demnitate și onoare, așa cum știm noi în Banat.  Avem datoria să le spunem românilor că există o alternativă pentru toate lucrurile care merg prost acum în ţara noastră: alternativa la corupție este cinstea.  Alternativa la dictatură este democrația. Alternativa la sărăcie este prosperitatea. Alternativa la vorbărie este fapta. Alternativa la ipocrizie este seriozitatea. Alternativa la Victor Ponta este Klaus Iohannis! Domnule Iohannis, de aici, de la Timișoara, vă cerem un singur lucru: fiţi preşedintele libertății și demnității noastre!” , şi-a încheiat discursul deputatul Valeria Schelean, în aplauzele miilor de susţinători din Parcul Rozelor din Timişoara. (P)

 

 

 

 

Comments

  1. hurdi says:

    Cand i-am vazut acolo pe Blaga, Predoiu s.a. care mai ieri taiau salariile si pensiile sub “cupola” portocalie si sloganul SA TRAITI BINE mi s-a intors..efectiv mi-e scarba!Nu avem nevoie de partide cu renume si tot felul de corupti aciuiti la ele care sa imparta ciolanul bucatica cu bucatica intre ei o data ce s-au vazut alesi, avem nevoie de oameni demni care nu au pe langa ei fomisti si care sa faca un guvern cat de cat onorabil.Unul singur am remarcat..am dus-o binisor pe vremea lui desi nu avea prima functie in stat.

  2. @hurdi says:

    Mai antenistule, Boc- primul ministru la care faci referire,e langa Udrea si Basescu! Chiar daca spui ca a taiat din salarii ca sa nu ramaneti pe drumuri cu totii, nu uita ca hotii sunt la PSD!!! Uita-te cum au jefuit Romania si acum defileaza pe posturi de ministri si deputati, uita-te cum fac legi doar pentru ei, ca sa scape de puscarie! Justitia incepe sa-si faca treaba, iar asta tot ”cupola portocalie ” s-a intamplat! Ce a facut Ponta? In afara de a promite, NIMIC! Va meritati soarta daca mai inghititi astfel de gogosi! A dat pensiile nesimtite inapoi si ca sa poata face asta, v-a bagat voua taxe si impozite in plus ca nu mai puteti duce! Halal popor de prosti!
    Un roman

  3. Votati Ponta!!! says:

    Partidul Social Democrat (PSD) face pomeni electorale pe bani publici. Specialiștii au calculat că suma pomenilor se ridică, pentru 2015, la 15 miliarde de lei, bani care trebuie colectați de undeva. Surse informate din media ne spun că la Ministerul de Finanțe se pregătește o modificare amplă a Codului Fiscal și au fost date, în spațiul public, exemple de creșteri de impozite și taxe. Se pare că impozitul pe teren va crește de opt ori, impozitul pe construcții și impozitul auto vor crește de trei ori. (agerpres.ro, mediafax.ro)

  4. Trecutprinviata says:

    MERGEM LA ALEGERI SI CE VOTAM , O LOZINCA SUSTINUTA DE NEAGRATI DE POPOR . IN CARAS SEVERIN LOZINCA ESTE SUSTINUTA DE ACELEASI PERSOANE DE DOUAZECI SI CINCI DE ANI . DORIM SCHIMBARE VOTAM PONTA , DORIM VORBE VOTAM PNL .

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/