Valentin Tudorică este noul vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș. Ce se va întâmpla dacă fostul vice, Traian Stancu, va câștiga în instanță

Consiliul Județean Timiș are de marți un nou vicepreședinte, în locul lui Traian Stancu. Noul vice este de la ALDE, Valentin Tudorică, cel care a devenit consilier județean la precedenta ședință de plen ordinară, în locul lui Stancu. Acesta din urmă și-a pierdut sprijinul politic din partea partidului. Alegerea noului vicepreședinte a fost și prilejul unor glume în plenul Consiliului Județean, după ce liberalul Mihai Bojin l-a propus pentru post pe fostul președinte CJT, Titu Bojin, actualmente consilier UNPR.

Reamintim că, în februarie, doi consilieri ALDE au fost dați afară din partid cu scandal. Este vorba de Traian Stancu și de Nistor Geană. Celor doi li s-a retras sprijinul politic și au pierdut calitatea de consilieri județeni. Ambii au mers în instanță, care i-a dat dreptate deocamdată doar lui Nistor Geană. De altfel, Geană a și fost repus în drepturi marți, cu votul aleșilor. În locul celor doi, au ajuns consilieri ALDE Valentin Tudorică și Mihaela Nagy. În urma revenirii lui Geană, cea din urmă a fost consilier județean doar o lună de zile. Tudorică, în schimb, fost angajat în structurile MAPN și MAI, a devenit noul vicepreședinte al CJT. Deoarece între PSD și ALDE exista un protocol de la alegerile din 2016, Tudorică a fost propunerea președintelui CJT, pesedistul Călin Dobra, pentru postul de vicepreședinte rămas vacant după îndepărtarea lui Stancu.

CITEȘTE ȘI: Mihaela Nagy și Valentin Tudorică sunt noii consilieri județeni ALDE, în locul lui Nistor Geană și Traian Stancu

Zâmbete cu cei doi Bojini

În plen a mai existat o singură propunere, pe lângă Valentin Tudorică. Consilierul liberal Mihai Bojin (PNL) l-a propus pe tizul Titu Bojin (UNPR). „Propunerea mea este Titu Bojin, datorită experienței și a numelui pe care îl poartă”, a spus Mihai Bojin, spre amuzamentul celor din sală. Răspunsul fostului președinte CJT a fost pe măsură, cu ironiile de rigoare. „Mulțumesc tizului meu Mihai Bojin pentru propunere. Sufletul meu este alături de el de fiecare dată, nu și de data aceasta. Ar fi păcat ca în condiții normale să tulbur decizia conducerii executive, așa că declin ideea de a candida. UNPR îl susține pe domnul Tudorică. Sunt convins că ieșeam vicepreședinte, aveam mai mult de jumătate din voturi, dar e locul domnului Tudorică. Mulțumesc pentru apreciere, domnul Mihăiță”, a precizat Bojin.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Deloc întâmplător în contextul scandalului din ALDE, chiar Nistor Geană a contestat propunerea făcută în persoana lui Valentin Tudorică. „Am niște semne de întrebare deoarece poziția domnului Tudorică pe lista partidului e undeva la 8-9 și nu știu dacă din punct de vedere legal ar merita să fie dânsul”, a precizat Geană. Călin Dobra a precizat însă că orice consilier poate fi propus și Valentin Tudorică îndeplinește toate condițiile de legalitate. De altfel, în sală a fost prezent și liderul ALDE Timiș, parlamentarul Marian Cucșa.

Dobra spune că nu puteau aștepta recursul lui Traian Stancu

Așadar, în unanimitate, Tudorică a fost votat noul vice al CJT, alături de Nicolae Oprea de la UNPR. „Ne-am respectat din nou înțelegerea, așa cum am pornit la drum în anul 2016, în alianță cu partenerii noștri de la ALDE. Azi a fost votată propunerea din partea grupului ALDE, domnul Valentin Tudorică. Îi urez succes în resposabilitatea pe care și-a asumat-o pe postul de vicepreședinte. Sper că în momentul acesta, având formula completă la nivelul conducerii Consiliului Județean, să rezolvăm situațiile care apar și pe care le și avem”, a precizat președintele CJT, Călin Dobra.

Traian Stancu a dat în judecată Instituția Prefectului Timiș pentru că s-a pronunțat prea repede în cazul radierii sale din partid. Fostul vice al CJT a pierdut în prima instanță. Dobra spune că dacă va câștiga la recurs, Consiliul Județean Timiș se va conforma cu decizia instanței, doar că nu au dorit să piardă timp. „Vom analiza atunci, va trebui să respectăm sentința. Deocamdată avem acest demers. Domnul Stancu, din ce știu eu, a pierdut în prima instanță. Vom vedea ce va fi la recurs. Așa cum astăzi am respectat sentința referitoare la celălalt consilier ALDE, așa vom respecta și sentința următoare. Dar nu puteam să așteptăm să vedem ce se întâmplă la instanță, pentru că avem nevoie la nivelul conducerii Consiliului Județean să fim funcționali”, a mai spus Dobra.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/