Luptătorul de la CSM Reşiţa este unul dintre cei mai valoroşi sportivi ai judeţului Caraş-Severin, dar se poate lăuda cu performanţe importante şi pe plan internaţional.
Ajuns la vârsta de zece ani pentru prima dată într-o sală de lupte, împreună cu câţiva prieteni, Vali Popescu este astăzi un sportiv reprezentativ pentru secţia de lupte a Clubului Sportiv Municipal Reşiţa. “Am ajuns din întâmplare la lupte. Am început la Bocşa, mi-a plăcut şi am continuat la Reşiţa, pentru că primul meu club s-a desfiinţat. Aveam de ales, între a renunţa la lupte sau a continua la Reşiţa. Am avut şansă, am vorbit cu domnul antrenor Adrian Dacica şi mi-a propus să lucrăm împreună. Am acceptat, iar rezultatele obţinute mă fac să cred că am fost inspirat”, a precizat Valentin. Are o carte de vizită impresionantă şi, după cum spune chiar el, a pierdut numărul medaliilor. Pe plan intern face legea la 55 kg, în 2012 contabilizând al cincilea titlu de campion național.
Momentul de cumpănă
Sportul de contact te poate aduce de multe ori în situaţii grele. Ghinionul l-a încercat şi pe luptătorul de la CSM. A fost la un pas de a renunţa la sportul de performanţă, dar a avut alături un colectiv deosebit şi, sprijinit de antrenorul Dacica, a găsit puterea de a continua. „Am suferit o accidentare care m-a ţinut departe de sală o vreme. Am fost accidentat la umăr, am suferit o ruptură de mușchi și mă gândeam că nu mai are rost. Atunci mă gândeam că va fi greu să revin, nu mai găseam motivaţia pentru a trage de mine. În spatele meu pot să spun că în mare parte a fost antrenorul Adrian Dacica. A fost greu, dar am trecut peste. Când urci pe podium eşti foarte fericit, sunt sentimente deosebite,,dar acestea ţin foarte puţin. Două sau trei zile te bucuri de o medalie, după care porneşti de la zero. E o muncă titanică”, precizează sportivul.
Pentru a fi mereu în top, Vali Popescu muncește șase ore pe zi. La un moment dat, a avut oferte generoase de la alte cluburi din țară, dar le-a refuzat, aşa cum nu fac mulţi sportivi. ”Iubesc prea mult acest club că să plec. Mă gândesc deja şi la viitor, mă interesează o viitoare carieră de antrenor, aşa că nu mă gândesc să plec niciunde”, a mai spus Vali.
„Cel mai important rezultat pentru mine este locul 7 la Campionatul European de seniori. Cel mai fericit moment l-am trăit însă când am obținut primul titlu de campion național”, Valentin Popescu, luptător CSM Reşiţa
bravo Vali !!!