Candidat la președinția Consiliului Județean din partea Partidului Ecologist Român, Valentin Armașu a realizat în această campanie electorală cât de bine este să fii mereu aproape de oameni și de problemele lor. Ca mulți alții, Armașu constată diferența de mentalitate și de civilizație între sat și oraș.
„Dorințele oamenilor înseamnă fie ceva extraordinar, fie lucruri mărunte, lucruri elementare pentru anul 2020. Diferența dintre orașe și comune pentru mine este prea mare. Mi se pare că oamenii de acolo, de la sate, sunt atât de simpli și datorită faptului că nu am reușit să le facem drumuri ori canalizare și nici să integrăm comunele mai aproape de noi. Practic, este o discrepanță foarte mare între oamenii de la oraș și cei de la comune, de parcă i-am ținut acolo doar ca pe niște votanți și a fi neștiutori de multe lucruri ce se întâmplă în orașe.”, spune Armașu.
Liderul PER este de părere că electoratul s-a săturat de aceleași figuri de politicieni care de ani și ani vin cu aceeași ofertă și că a sosit momentul ca oamenii să voteze și alte partide.
„Eu cred că partidele mici, precum PER, Partidul Verde, PPUSL sunt mai bine primite în campanie decât PSD și PNL. Și știți de ce ce? Pentru că PSD-ul și PNL-ul doar promit că fac și dreg, iar acele promisiuni nu se mai rezolvă. În plus, există o lehamite, oamenii s-au săturat să vadă aceleași două partide mari, să asculte aceleași promisiuni. Eu asta simt. Uitați-vă ce se întâmplă acum cu aceste asfaltări pe ultima sută de metri. Mi se pare iarăși o problemă neloială față de ceilalți candidați. Ar fi trebuit cu trei luni înainte să stopăm acest praf în ochi pentru că aceste drumuri care se fac acum de către Consiliul Județean nu sunt făcute din banii domnului Hurduzeu, ai domnului Popovici sau ai celor care conduc. Acești bani sunt dintr-un buget al unui județ, al tuturor. Noi suntem trimiși în Consiliul Județean să gestionăm un buget și să-l gestionăm cât mai bine. Eu nu cred că mi s-ar potrivi să mă laud după patru ani, dacă aș fi în Consiliul Județean, cu ce am făcut eu pentru acest județ.”, este de părere președintele PER Caraș-Severin.
(EEE