Vacanțe la prețuri accesibile în căsuțele Direcției Silvice de pe Valea Cernei

camping 7 izvoare baile herculane

Cărășenii și nu numai se pot relaxa în această vară într-un areal de poveste, pe Valea Cernei, la Băile Herculane, în complexul turistic administrat de Direcția Silvică a județului Caraș-Severin.

150 de lei camera, acesta este tariful perceput de Ocolul Silvic Băile Herculane pentru o noapte de cazare în una dintre cele 10 căsuțe pe care le administrează în zona cădițelor cu apă termală de la 7 Izvoare. Căsuțele dispun de baie proprie, două camere, și se pot închiria pe tot parcursul anului. Cele mai aglomerate perioade sunt în lunile de vară – toamnă, din iulie până după data de 15 septembrie, când în stațiunea de pe Cerna ajung turiști din toate colțurile țării.

Avem oaspeți de peste tot în campingul nostru de la 7 Izvoare. Tariful pe cameră este de 150 de lei, iar plata se face fie la administrația campingului, fie online, prin transfer bancar la Ocolul Silvic Băile Herculane. Cele mai multe solicitări le avem pentru lunile de vară și până după jumătatea lunii septembrie. Iarna este mai liniște.”, ne-a declarat ing. silvic Gheorghe Moater.

Cei care nu mai găsesc locuri libere în căsuțe sau își doresc o altfel de vacanță pot înnopta la cort sau în rulotă, în zona de campare pusă la dispoziție tot de reprezentanții Ocolului Silvic Băile Herculane. Tarifele diferă în funcție de mărimea cortului, iar reprezentanții ocolului pun la dispoziția turiștilor apa curentă, toalete cu dușuri și containere pentru resturi menajere. Așadar, pentru corturile de 1-3 persoane, prețul este de 40 de lei pe zi, pentru cortul mijlociu (4-6 persoane) se percep 60 de lei/zi, iar pentru cortul mare (peste 6 persoane) – 80 de lei/zi. Pentru rulote și microbuze, ziua costă 50 de lei, iar pentru parcarea auto se plătește 20 de lei/zi, mai precizează reprezentantul Ocolului Silvic Băile Herculane.

Rezervări se pot face la numerele de telefon: 0255-560518 (Ocolul Silvic Băile Herculane) sau 0726-173045 (Administrație Camping 7 Izvoare).

 

 

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/