Vacanță la țară pentru elevii cărășeni

Chiar dacă moda cu vacanța petrecută la bunici a mai trecut, totuși copiii reșițeni încă se bucură să petreacă timpul liber din vacanță la bunici.

Tradițional copiilor din alte generații era să-și petreacă o parte, dacă nu chiar toată vacanța, la bunici. Fie că locuiau undeva „la țară” într-un sat, fie că locuiau în alt oraș, timpul din vacanță era petrecut în compania prietenilor și bunicilor.

Jocurile de copii specifice verii încă se practică la bunici: plimbarea cu bicicleta cu alți prieteni, joaca „de-a v-ați ascunselea”, prinsa și jocurile cu mingea: „Mie îmi place la bunici, mă plimb cu bicicleta cu Andrei, mă joc toată ziua. Am fost și la Văliug și la Gârliște la bunici”, explică o fetiță de patru ani.

Eu am bunicii la Jebel, și mă duc pe acolo  când mă duce tati. E fain, că mă joc mult cu prietenii de acolo și cu frățiorul meu, el are trei ani”, povestește Alexandra, de cinci ani.

Unii mai norocoși au bunicii în două locuri și vizitează două localități vara aceasta: „A fost și la bunici în Suceava și la bunicii din Baia Mare, va merge cu noi și la mare. Are ce să facă vara aceasta”, povestește tăticul unui băiețel.

Fie că au bunici unde să petreacă vacanța, fie că bunicii lor sunt aici în oraș, copiii încă știu cum să se distreze vara, chiar dacă stau doar în Centrul Civic și se joacă împreună cu frățiorii sau surioarele cu mingea. Se vede că, la vârsta de patru, cinci ani principala preocupare rămâne: „azi ce ne jucăm?”


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/