România se situeazã pe pozitia a șasea în topul cheltuielilor din perioada vacanței de vară din Uniunea Europeană, turiştii români urmând să aloce 58,9% din veniturile lunare, echivalentul a aproximativ 528 de euro, arată Barometrul de Varã Ferratum. Evident, situaţia este departe de a fi valabilă şi în Caraş-Severin, aici nivelul mediu salarial fiind mult sub media naţională.
Cumpărăturile online sunt preferate de 31% dintre românii participanți la sondaj, iar 51% din respondenți vor plăti cu cardul. Vara acesta, o mare parte din buget va fi dedicat călătoriilor în țără (18,6%), achiziționarea de articole pentru redecorarea casei (12,7%) și activitățile recreaționale (11,8%), arată studiul citat de Mediafax.
În privința călătoriilor, 33,84% dintre respondenți spun că vor folosi serviciile AirBnB și în proporție de 96% vor plăti mai puțin de 100 de euro pentru o noapte de cazare.
„Aproximativ 22.000 de gospodãrii europene au participat la sondajul bianual care, pe lângă altele, analizează principalele activități estivale în rândul respondenților, dacă aceștia preferă shoppingul online în detrimentul celui tradițional și arată ce țări vor cheltui cel mai mult în vara anului 2018”, arată documentul.
Rezultatele din acest an arată faptul cã 26% dintre respondenții europeni vor cheltui mai mult decât vara trecută, în timp ce 40% vor aloca aproximativ același buget.
„Studiul arată că cei ce sunt dispuși să cheltuie cel mai mult din salariul lunar în timpul vacanței de vară sunt locuitorii din Norvegia (68,5%), urmați de Letonia (67%), Croația (61,2%) și Mexic (60,3%) . În același timp, țările în care participanții vor aloca cel mai puțin din salariul lunar pe timpul verii sunt Finlanda (39,7%), Suedia (37,9%), Polonia (14%) și Brazilia (13,1%)”, menționează autorii studiului.
Aproximativ 70% dintre respondenții din Norvegia și Suedia spun că preferă să utilizeze cardul în locul numerarului. Nu doar în Scandinavia plățile cash sunt înlocuite de carduri, astfel că peste 50% din participanții la sondaj au afirmat că vor face plăți electronice.
„De asemenea, peste 60% dintre participanții la Barometrul de Vară Ferratum spun că vor folosi serviciile de mobile banking pentru nevoile bancare pe perioada estivală și 80% dintre respondenții din Suedia, Canada, Norvegia și Olanda au afirmat că preferă utilizarea mobile banking-ului în timpul vacanței de vară”, spun autorii sondajului.
Rezultatele studiului arată că aproximativ 30% dintre cei chestionați preferă cumpărăturile online în această vară, cu Marea Britanie și Spania în fruntea clasamentului. Finlanda, Letonia și Mexic, pe de altă parte, sunt ceva mai tradiționaliste, respondenții alegând să facă mare parte din achiziții în magazinele fizice.
„Se observă o creștere de 7% a bugetului alocat călătoriilor, comparativ cu vara trecută, astfel că anul acesta cei ce au participat la sondaj spun că vor aloca un procent de 40% din bugetul vacanței de vară pentru călătorii. Țările ce vor aloca cei mai mulți bani pentru călătorii sunt Germania (50,8%), Bulgaria (45,8%), Finlanda (41,1%) și Polonia (40,1%)”, arată studiul.
Întrebaţi care sunt activitățile prioritare din punct de vedere al cheltuielilor din această vară, 11,3% din respondenți au afirmat că preferă călătoriile în țară, în timp ce 8,7% vor călători în străinătate. În topul celor ce preferă călătoriile în străinătate sunt cei din Bulgaria, Brazilia și Danemarca, dispuși să aloce între 15% si 21% din buget pentru a pleca în vacanță peste hotare.
„Dacă norvegienii vor cheltui în proporţie de 99,43% peste 100 de euro pentru o noapte la hotel, cei din Germania (72,18%), Cehia (52,03%) și Bulgaria (48,72%) se află în topul celor ce preferă să apeleze la serviciile AirBnB pentru cazare în perioada estivală”, precizează documentul. Referitor la activitățile pentru care vor cheltui mare parte din buget pe perioada vacanței de vară, respondenții au ales călătoriile în țară (11,3%), urmate îndeaproape de achizițiile de îmbrăcăminte și accesorii estivale (10,7%), dar și de activități de socializare cum ar fi: plajă, petreceri, restaurante, baruri (10%).
Ferratum Group este un furnizor internațional de servicii bancare mobile destinate consumatorilor și întreprinderilor mici, distribuite și gestionate pe dispozitive mobile. Fondată în 2005 și cu sediul în Helsinki, Finlanda, Ferratum s-a extins în 25 de țări din Europa, Africa, America de Sud și de Nord și în regiunea Asia-Pacific.