Vacanţă caritabilă la schi. Dependentă de reprize de patinaj!

Patinoarul din Caransebeș a fost din nou gazdă primitoare pentru câteva zeci de persoane care au dorit să participe la proiectul „Patinăm împotriva indiferenței”, în urma căruia copiii instituționalizați de la Complexul de Servicii Sociale Casa Noastră din Zăgujeni vor beneficia, pentru prima dată, de o vacanță la schi pe Muntele Mic.

Potrivit președintelui Asociației Muntele Mic Extrem, Ciprian Gaica, la acest eveniment caritabil au participat 50 de persoane.

„Este a doua ediție pe patinoar, am dorit să putem strânge cât mai multe fonduri pentru a ajuta 35 de copii de la Centrul din Zăgujeni, prin oferirea unui pachet de 3 zile de relaxare la Muntele Mic, în cadrul proiectului Zâmbete pe Schiuri. În total, la cele două ediții s-au strâns 5.000 de lei din donații și încasări. Ultima ediție a acestui proiect va fi sâmbătă, 9 februarie, iar copiii vor urca la munte în 4 martie”, ne-a precizat Ciprian Gaica.

Proiectul „Patinăm împotriva indiferenței” este organizat de Asociația SimTimLaFel, Asociația Muntele Mic Extrem și Primăria Caransebeș.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/