Vacanță activă! Au început înscrierile pentru școala de vară destinată copiilor lugojeni

scoala de vara
1000x100 (2) mbmr 1000x100

Vacanța mare a venit, dar asta nu înseamnă că micii lugojeni nu vor avea parte de activități educative și recreative și în sezonul estival.

Spre bucuria copiilor, dar și a părinților, iată că și în acest an Parohia Ortodoxă Română „Adormirea Maicii Domnului”, în colaborare cu Centrul de Zi pentru Copii „Sf. Nicolae” din Lugoj, organizează îndrăgita activitate „Școala de vară pentru copii”, la care sunt invitați să participe cei mai tineri dintre locuitorii municipiului.

Potrivit organizatorilor, programul se va desfășura în perioada 11 iulie – 10 august, în zilele de marți și joi, între orele 10.00 – 15.00, iar vârsta copiilor participanți trebuie să fie cuprinsă între 6 și 15 ani.

În cadrul Școlii de vară vor avea loc numeroase activități educative, pe diverse tematici cu caracter religios și laic, susținute de voluntarii implicați în acest program, obiectivul acestora fiind legat de dobândirea unor cunoștințe folositoare pentru viață, precum și apropierea de Biserică și de viața liturgică a Bisericii. La fel ca la edițiile precedente, copiii înscriși în program beneficiază și de două mese pe zi, respectiv mic dejun și prânz, oferite gratuit.

Părinții care doresc să își înscrie copiii în program au la dispoziție mai multe variante. Astfel, cei interesați pot veni zilnic între orele 9 – 16 la sediul Centrului de Zi „Sf. Nicolae”, situat pe strada Victor Vlad Delamarina, nr.7 sau la biserica „Adormirea Maicii Domnului”, dar și la oficiul parohial situat pe strada 20 decembrie 1989, nr. 7 Lugoj.

Muzeul TM

Amintim că anul trecut, la Școala de vară pentru copii organizată la Lugoj au participat circa 70 de copii. Împreună cu cei doi preoţi ai parohiei „Adormirea Maicii Domnului”, Cristian Cerbu și Ion Last, s-au implicat atunci și câţiva voluntari din domeniul educaţiei, care au oferit un real sprijin în toate activităţile desfăşurate (jocuri, desen, pictură, muzică, dans etc).

Programul a inclus două mese, mic dejun și prânz, oferite gratuit micuților de către organizatori. Susținerea financiară a întregului proiect derulat s-a datorat sponsorilor și comunității de credincioși ai parohiei „Adormirea Maicii Domnului”, prin bunăvoința și susținerea părintelui Ioan Cerbu, în calitate de preot paroh.

Programul „Școala de vară pentru copii” este unul îndrăgit și apreciat de întreaga comunitate lugojeană.

banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/