2022 se anunță a fi un an complicat pentru administrația locală din comuna de pe Valea Almăjului, care va fi nevoită să apeleze la tot felul de artificii pentru a găsi bani și pentru investiții, nu doar pentru funcționare.
Bugetul din acest an al comunei Bănia însumează puțin peste 3,5 milioane de lei, insuficient pentru derularea unor proiecte de dezvoltare locală, susține primarul Alexandru Vichentie Albu. Edilul mărturisește că îi va fi greu să se descurce în actualele condiții, însă speră ca, pe parcursul anului, unitățile administrativ-teritoriale să beneficieze și de câteva rectificări bugetare.
„Va fi un an complicat, pentru că bugetul este de numai 3.504.550 de lei, din care 938.000 de lei reprezintă venituri care provin din sumele defalcate din TVA, pentru echilibrarea bugetelor locale, 1.359.000 de lei sunt cheltuielile cu persoanele cu grad de handicap; 152.000 de lei este subvenția cuprinsă în ajutorul pentru încălzire; 18.550 de lei este suma primită de la CJ pentru reparații drumuri, și care îmi va folosi pentru a astupa, probabil, 10 gropi. Veniturile proprii estimate se ridică la 1.037.000 de lei, iar sumă este exclusiv pentru salariile pe 12 luni ale celor 15 de angajați. Într-un final, după ce tragem linie, ne mai rămâne cei 938.000 de lei primiți de la Finanțe. Jumătate se va duce însă doar pe energia electrică, după care ne mai rămân aproximativ 400.000 de lei, pe care, sincer, nu știu cum îi vom împărți, pentru că trebuie să întreținem alimentarea cu apă, să asigurăm și funcționarea primăriei, tot ceea ce ține de partea de birotică. Deci, strict pentru investiții, nu știu dacă ne mai rămân 100.000 de lei.”, explică primarul comunei Bănia.
Edilul speră ca măcar documentația pentru proiectele depuse, anul trecut, pe Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” să poată fi făcută din banii pe care comuna urmează să-i primească de la Consiliul Județean Caraș-Severin.
„Acum așteptăm să primim și sumele de la CJ. În proiectul de hotărâre inițial, care nu a trecut însă la vot, aveam prevăzută suma de 300.000 de lei. Sper să rămână aceeași sau să mai crească puțin. Cu ce vom mai primi de la CJ ne vom mai ajuta, pentru că avem cele trei proiecte pe «Anghel Saligny» și ne vor trebui studii de fezabilitate, bani de proiectări, de expertiză, de studii geologice, de intabulări, de toate cele. Momentan, fără banii de la CJ nu putem face nimic!”, a concluzionat Alexandru Vichentie Albu.