V-am iubit, să moară mama, v-am iubit cu foc!

Dacă e miercuri-seara, e „(Tele)cinematecă.” Nu cu Humphrey Bogart, nici cu John Wayne, cowboyul din „Diligența”. Totuși, film de colecție pentru cinefilii liberali. Scenariu: Vasile Blaga. Director de imagine: Rareș Bogdan. Regia: Emil Boc. Locul acțiunii: Vila Lac.

Seară, liniște de iarnă târzie, muzică tradițională cu Taraful de Haidouks, a lu’ Caliu din Clejani. În stânga, cum privești din sală spre ecran, masă lungă, tovărășească, plină cu bunătăți de tot felul, sticle cu whisky, țuică bătrână și vin de buturugă. Într-o parte, lângă niște tufe și un hidrant, grătarele sfârâind cu fleici, mici, pastrame, cârnăciori (pesediștii nu le au cu postul Paștelui) și alte crudități de sezon. Băieți de băieți, născuți din propria cenușă, precum pasărea Phoenix, după alegerile din 2020, sărbătoresc cu fast, bucurie și dragoste de țară ROTATIVA. Bineînțeles, în capul mesei, Ciolacu, având prenume la fel ca al lu’ Mastroiani, un alt monstru sacru al filmelor de „(Tele)cinematecă.” Îmbrățișări, pupături, încurajări, îndemnuri la noi și noi victorii. Toată lumea vorbește cu toată lumea, nu se mai înțelege om cu persoană, gurista lu’ Caliu o ține pe a ei: „Am cartofi, dar n-am ulei//Și fac foame lângă ei//Am ulei, dar n-am cartofi//Și nici bani să-mi iau pantofi.”.

După scenariul scris de Blaga, Ciolacu trebuie să spună doar patru cuvinte în tot filmul (dar ce cuvinte!) și să facă un semn cu mâna către băieții cu tava, aliniați cuminți și docili. „Ospătar, fuga la mine!” Și pe această replică celebră (mai ceva ca aia a lu’ Rick din Casablanca), se aude și răspunsul din culise: „vine, vineeee!”, după care intră în scenă nu unu, ci doi ospătari, roluri interpretate admirabil de Nicki Ciucă și Lukyano Bode. Bode, mai sprinten, gata, gata să-și dea în nas, Ciucă, mai la relanti. Îmbrăcați tip-top, ca la o recepție cu ștaif, în poziție de drepți ca orice slujbaș de birt care știe cu ce se halește vorba aia bătrânească: „clientul nostru, stăpânul nostru.” Iau comanda, dispar și se întorc repede cu brațele încărcate cu farfurii. Caliu și gurista lui își văd în continuare de-a lor: „Am o fustă creață, creață//Trânti-m-aș cu ea-n verdeață//Verdeața să fie moale//Să mă gâdile la șale.”.

Și pe acest fond muzical și de distracție la maximum, în partea dreaptă a ecranului, piticii și buldogii lu’ Băsescu din perioada în care Nuți de la Pleșcoi făcea gimnastică cu ei de fiecare dată când se întorcea de la Cotroceni. Aceștia trăiesc o adevărată dramă. Nici măcar un chelner să le toarne în pahar. Toți, buluc la masa lu’ don Marcelo. „Bă, Emile, bă Ilie, bă fraților, ce am ajuns, bă: ospătarii PSD-ului. Suntem zero, zero peste tot, dar mai ales la organizare.” Ce suferință, ce durere pe chipurile lor, mai ales pe fața lui Boc care mai, mai să plângă la vorbele camaradului. „Vasile, Vasile, ai dreptate, Vasile. Dacă îl pui pe un ministru de-al nostru lângă un stâlp, toată lumea va recunoaște stâlpul, nicidecum pe ministrul nostru. Vasile, Vasile, ce ne facem noi, frate, cu Nicki și Lukyano?.”.

Finalul este apoteotic, tovarășii din PSD, cu taraful după ei, că așa e la boieri, se retrag spre case, nu înainte de a le face o dedicație piticilor și buldogilor: „V-am iubit, să moară mama, v-am iubit cu foc//V-am iubit, să moară mama, n-ați avut noroc.”.

• Tweet
• Pin It