Universitatea de Vest din Timișoara lansează programul de studii unic la nivel național – „Științe aplicate în criminalistică” în prezența chestorului general de poliție Bogdan Despescu.
Evenimentul de lansare a noului program de studii are loc marți, în 26 septembrie, de la ora 9.30, la sediul Universității de Vest din Timișoara, în Amfiteatrul A01.
Programul de studii de licență, unic în Romania, a fost conceput prin colaborarea dintre specialiștii din domeniul Matematică și Științele naturii de la Universitatea de Vest din Timişoara, alături de specialiști din domeniul cercetării criminalistice din cadrul Asociației Criminaliștilor din Romania, INEC (Ministerul Justiției), specialiști din Ministerul de Interne și de la Institutul Național de Cercetare INSEMEX – Petroșani (Ministerul Cercetării).
Primul proces de admitere pentru acest nou program de studii de licență, organizat în cadrul Facultății de Chimie, Biologie, Geografie a UVT, a avut loc în sesiunea de toamnă, desfășurată în perioada 17 august – 5 septembrie, când au fost scoase la concurs 25 de locuri finanțate de la bugetul de stat și 25 de locuri cu taxă. Toate locurile au fost ocupate cu absolvenți de la licee din toate regiunile țării.