USVT aduce inteligența artificială și realitatea virtuală la cursuri

usvt aduce inteligența artificială și realitatea virtuală la cursuri
banner 1164 x 200 px

Inteligența artificială și realitatea extinsă intră în curricula universitară a Universității de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara (USVT), din anul academic 2025-2026.

LearnX Lab, laborator inaugurat în martie 2025 de USVT împreună cu Fundația Excelsior Alumni, devine parte integrantă a programelor de studiu și va funcționa ca un spațiu multidisciplinar unde studenții și cercetătorii pot experimenta soluții inteligente și imersive.

Studenții care încep cursurile din toamnă vor descoperi un mediu în care AI personalizează procesul de învățare, iar XR creează contexte interactive, capabile să ducă rapid la performanțe inovative.

Conducerea universității vizează transformarea laboratorului într-un centru de transfer tehnologic și incubator de idei, cu impact direct asupra domeniilor-cheie ale științelor vieții: sănătate globală, alimentație, ecologie și protecția mediului.

Proiectul a fost inițiat de Fundația Excelsior Alumni, care sprijină constant USVT în dezvoltarea de soluții educaționale inovatoare și în crearea de legături între mediul universitar și cel economic.

Stiri Timisoara si Resita Revista Banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/