USR vrea transparență 100% a contractelor partidelor cu presa

raoul trifan1
1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

USR a inițiat, joi, o inițiativă legislativă menită să transparentizeze complet cheltuielile partidelor cu presa. Senatorul USR de Timiș Raoul Trifan spune că trusturile mari de presă sunt „anesteziate” de partidele vechi cu milioane de euro din bani publici, iar la schimb, acestea ar închide ochii în fața subiectelor de maxim interes pentru români. 

Inițiativa legislativă elimină secretul comercial din contractele dintre partide și presă, impune transparența totală a contractelor partidelor cu presa și limitează cheltuielile cu propaganda la maximum 40% din subvenția încasată de la stat, așa cum se întâmplă și în timpul campaniilor electorale.

„Traversăm timpuri dificile, în care marile trusturi de presă sunt anesteziate de partidele vechi cu milioane de euro din bani publici, iar subiectele de maxim interes public sunt ocolite cu sfințenie de acestea. Presa nu a vorbit despre subiecte deosebit de importante precum licitația trucată a Poliției Române, sinistrele Legi ale Educației sau plagiatul prim-ministrului.”, spune senatorul USR de Timiș Raoul Trifan.

Parlamentarul se așteaptă ca traseul legislativ al acestui proiect să fie unul anevoios.

Banner Forta Dreptei tm 1000x100 1000x100 (4)

„Într-un stat democratic, contractele dintre presă și partide sunt publice, iar modul în care subvenția e cheltuită este unul complet transparent. Traseul legii prin Parlament va fi unul dificil. Mă aștept ca restul partidelor să depună mari eforturi pentru ca acest proiect să nu vadă lumina zilei, dar ne vom duce misiunea până la capăt indiferent de piedici.”, a mai precizat Trifan.

Inițiativa USR vine după ce o anchetă realizată de jurnaliștii de la Recorder arată cum partidele folosesc milioane de euro din subvenția de la stat pentru a plăti, direct sau indirect, instituții de presă. Potrivit anchetei, în ultimele 19 luni, partidele politice au alocat 24 de milioane de lei pentru presă și propagandă.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/