Şapte parlamentari, cu 60 la sută!

Şeful de campanie al USL Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde, i-a prezentat astăzi, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Reşiţa, pe cei şapte candidaţi pentru Parlamentul României.

Sorin Frunzăverde, Marcel Vela şi Ion Mocioalcă au avut acelaşi discurs, toţi trei anunţând sfârşitul regimului Băsescu, Ion Tabugan a promis că rămâne alături de USL pentru totdeauna, iar ratarea vreunui colegiu în Caraş-Severin a fost catalogată drept nepermisă. “Era greu să ne imaginăm că ne vom confrunta din nou cu un regim politic, care astăzi este profund zguduit de nemulţumirea populară şi de demersul nostru politic. 2012 e începutul sfârşitului acestui regim politic. Împreună cu milioane de români vom semna sfârşitul acestui regim, dar e important ce vom aşeza în loc. La fel de important e că scăpăm de statul poliţienesc, de vrajba politică pe care a indus-o, de haosul administrativ pe care l-am resimţit din plin”, a anunţat Frunzăverde. “E un moment important, chiar istoric. Am văzut un preşedinte care a dezbinat, partide care s-au certat, oameni care au fost prieteni şi au devenit rivali, uneori chiar duşmani. În Caraş-Severin românii ştiu să fie uniţi. În luna martie am făcut un prim pas care a dat jos un guvern, am pus bazele unui nou proiect, care a pornit de la Reşiţa şi Caransebeş şi a schimbat cursul istoriei. Suntem acum împreună pentru că acel prim pas trebuie să dea roade, românii să nu mai fie dezbinaţi. Sunt convins că în noul guvern, majoritar USL, vom avea inclusiv miniştri care vor reprezenta Banatul Montan, vom avea bănăţeni în conducerea statului”, a adăugat Marcel Vela.

Siguri de victorie
Frunzăverde a vorbit şi despre aşteptările pe care le are în urma votului din 9 decembrie. “E nepermis să ne gândim că vom pierde vreun colegiu. Cu 69 de primari din 77, cu o armată de consilieri locali, judeţeni şi cu toate instituţiile, practic, în administrarea reprezentanţilor acestei grupări politice, nu trebuie să obţinem decât scorul de la alegerile locale, USL plus UNPR, şi în acel moment, arithmetic, toţi candidaţii noştri obţin peste 60 la sută şi intră toţi şapte în parlament. Nu discutăm în alţi termeni. N-am făcut o lansare trimfalistă, nu mai e vremea lansărilor spectaculoase, cu multă muzică şi zgomot. Suntem o grupare de oameni serioşi şi responsabili”, a mai spus şeful de campanie al USL.

Mocioalcă s-a dat la Valeria Schelean
Preşedintele PSD Caraş-Severin, deputatul Ion Mocioalcă, USL a subliniat la rândul său că USL e cea mai importantă forţă politică a ţării, dar totodată a ironizat-o pe Valeria Schelean, contracandidatul său în Colegiul 5. “Prima lovitură importantă dată regimului Băsescu a plecat de aici şi sper ca şi lovitura de graţie să fie dată tot din Caraş-Severin. Acest ultim mandat al meu îl dedic aleşilor locali din Caraş-Severin. Gândindu-mă la adversarii noştri, care reprezintă o categorie frustrată, acea categorie de tineri care pleacă din club şi vrea să ajungă în Parlament trebuie să înţeleagă că realitatea este alta şi că mai întâi trebuie să treacă pe la Şoşdea, pe Clisura Dunării, pe la Glimboca şi Sacu şi apoi să meargă în Parlament. Buzele siliconate vorbesc frumos, dar această campanie electorală nu e un concurs de Miss, pentru că altfel le-am fi trimis în Parlament pe Cruduţa şi Bianca Drăguşanu. Trebuie să trimitem oameni serioşi”, a spus Mocioalcă, cu trimitere la Valeria Schelean, considerată o femeie foarte frumoasă.

Nu a respectat linia partidului
Iosif Secăşan candidează pentru un nou mandat de senator şi e favorit în colegiul său potrivit sondajelor. “E un politician consacrat, absolvent al Facultăţii de Medicină din Timişoara, doctor în medicină din 2004, preşedinte al Consiliului Judeţean, senator în perioada 2008-2012, cu o biografie politică şi profesională care îl recomandă pentru Senatul României”, l-a caracterizat Frunzăverde în câteva cuvinte. Secăşan are gânduri mari şi se poate lăuda cu o activitate apreaciabilă şi până acum. “Am experienţa acestui mandat, în care, fiind vicepreşedintele al Comisiei de Sănătate, am dezbătut şi m-am exprimat asupra a 215 iniţiative legislative, am depus ca iniţiator sau co-iniţiator 41 de proiecte legislative, am votat de 2014 ori şi în 30 de procente am fost rebel, nu am respectat linia partidului. Am reuşit să aloc importante sume băneşti Catedralei Episcopale din Caransebeş, pentru catedrala din Reşiţa, am reuşit să susţin financiar licee, şcoli şi grădiniţe din Moldova Nouă, Oţelu Roşu, Cărbunari, Iablaniţa, Vermeş şi Armeniş. Am reuşit să salvez de la desfiinţare spitalul din Oţelu Roşu, să redeschidem spitalul din Bozovici, să ţinem în viaţă centrele de permanenţă de medicină generală de la Bocşa, Anina şi Bozovici. Parlamentul nu a fost în măsură să dea o lege nouă lege a sănătăţii, dar acest lucru se va întâmpla sigur la începutul anului viitor. USL e singura soluţie pentru o Românie puternică”, a declarat senatorul Secăşan.

Tabugan, totodeauna cu USL
Preşedintele UNPR Caraş-Severin îşi doreşte un nou mandat în Camera Deputaţilor, de data asta susţinut de USL. “Candidez pentru un nou mandat împreună şi pentru totdeauna cu USL. Sunt convins că pentru judeţul Caraş-Severin este şansa istorică să luăm şapte din şapte, vom reuşi să ducem Caraşul în frunte, acolo unde e locul bănăneţilor. Ca deputat şi vicepreşedinte al comisiei de agricultură şi silvicultură am participat la elaborarea a foarte multor legi. 25 de iniţiative am avut personal, în special legate de regimul silvic. Am făcut foarte multe în colegiu, dar mai avem la fel de multe de făcut. Trebuie să aducem staţiunea noastră bimilenară acolo unde s-au adunat doi regi şi un împărat să semneze un act foarte important. Poate vom reuşi să o aducem în această formulă la rangul pe care l-a avut cândva. USL e o forţă care va putea duce România în Europa acolo unde îi e locul”, a declarat Ion Tabugan.(P)

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157632032688328″]

Comments

  1. claudia jivoin says:

    cine e domnul din mijloc face un semn cu miinile e de bine.

  2. Alex says:

    Domnule Mocioalca …. .stim ca esti obsedat de silicoane si fete frumoase ca doar te vedem non-stop prin baruri si cluburi cu ele….. in loc sa stai si sa faci ceva pentru comunitatea noastra!!!! As fi tare curios daca in cele 3 mandate in loc sa frecventati Bambo si alte discoteci de fitze , sa plecati prin tari straine pe banii statului ati facut si altceva !

  3. cosmin says:

    Urat gest pt un deputat…sa te iei de o doamna doar pt ca este frumoasa…sau poate problema cea mare este ca are sanse mari sa va invinga in batalia pt colegiul 5.Sincer bine ar fi sa castige doamna Schelean,d-voastra nu ati avut activitate deloc in parlament si aveti 3 mandate deja…mai bine v-ati vedea de afacerile pe care le aveti si mai bine ar fi sa plecati de unde ati venit…la oltenia

  4. Mociolca says:

    Exact asta e problema ta, ca doamna Valeria vine din cluburi. Esti cumva gelos ca nu viziteaza si celebru “Firutz”al tau pe unde iti sunt ascunsi banii furati de la popor ?

  5. Gugulanca says:

    mai baiatule de 24 de anisori…. fara cei 7 ani de acasa ! mai draga ficior :
    MINTITI vis a vis de activityatea deputatului Ion Mocioalca : 434/2009 – L227/2009 – Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.360/2002 privind Statutul poliţistului Lege 133/2011

    545/2011 -L473/2011 -Proiect de Lege privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Militare Lege 56/2012
    750/2010 -L625/2010 -Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.289/2002 pivind perdelele forestiere de protecţie Lege 213/2011
    877/2010 -L707/2010 Propunere legislativă pentru completarea art.33 din Legea nr.46/2008 – Codul silvic raport
    depus
    878/2010 -L718/2010 Propunere legislativă pentru completarea Legii nr.46/2008-Codul silvic pe ordinea de zi
    http://www.cdep.ro/pls/parlam/structura.mp?idm=183&leg=2008&cam=2
    Mocioalca e mai de-al casei decat multi asa zisi banateni care s-au doar falit cu hal ” statut ” de banatan dar carora li se rupe-n figuri de soarta Banatului, a judetului. E scolat in Banat, casatorit de neste zeci de ani cu-o banatanca si locuieste de zeci de ani in Banat.
    Cei ca tine sunt aidoma TIE, ignoranti, penibili, scribi la ordin.
    Mocioalca NU are nimic cu doamna, poa sa confirme domnul G. S-a spus numa ca pe langa frumusete mai e nevoie si de alte cele ca sa fii demn de a ocupa un fotoliu de parlamentar. NU banu si frumusetea ar trebui sa fie criterii pt a intra pe usa Parlamentului, ma ficior, dar…
    Mocioalca NU a figurat SI nu figureaza pe Lista rusinii ca… altii! Mocioalca a votat intotdeauna PENTRU oameni, pentru romani, NU impotriva lor. Unii din voi insa , insista sa se… ARD-A ! nah, lb romana bat-o vina… 😉
    Mocioalca a adus bani in Caras pt primarii, a interpelat Parlamentul Romaniei vis a vis de abilitarea Manastirii Bazias ori aspecte ce tin de STOPAREA evaziunii fiscale, de traficul si contrabanda de la granita cu Serbia, Mocioalca s-a OPUS inchiderii spitalelor carasene si multe altele, dar…. vina lui e ca nu fu falos sa fluture merite , asa ca in Banat, mai draga …. gura bate curu.
    Hau-vidarzent si n-am cuvinte pt asemenea personaj ca tine !
    p.s.
    doamna lu domnu G NUMAI prin redistribuire are sanse la Colegiul cincues, altfel, cu tata frumusetea si banii lu tacsu si domnu G, sanse NULE.

  6. Mociolca says:

    De ce nu se publica comentariile ?

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/