Urmează noi ediții ale Festivalului Luminilor. Timișenii, invitați să se implice

festival of lights 1

Timișenii sunt chemați să vină cu idei creative pentru o nouă ediție a Festivalului Luminilor, evenimentul organizat de CJT în noaptea dintre ani, la Bastionul Theresia.

Festival of Lights a reprezentat o călătorie în lumea artei tehnologice. Trecătorii au navigat timp de 5 zile, din 29 decembrie până în 2 ianuarie, dintr-o experiență într-alta, unde lumina și proprietățile sale dinamice au spus poveștile artiștilor români și străini participanți în proiect. În noaptea din 31 decembrie,  participanții au celebrat în cadrul Bastionului Maria Theresia trecerea dintre ani cu muzică de calitate alături de artiștii invitați de renume internațional și un show de artificii.

Prin formularul care se regăsește pe site-ul festivalului, oamenii sunt chemați să spună cum li s-a părut evenimentul și ce sugestii au pentru ediția următoare.

„La Festivalul Luminilor ne-am folosit de muzică, de captivarea publicului cu această lumină care e înțeleasă de orișicine, sunt elemente care sunt înțelese de orice om. Nu-ți trebuie foarte multă școală în domeniul artei să înțelegi muzica pop sau să apreciezi o instalație de lumini. (…) Sugestiile le așteptăm la secțiunea dedicată de pe site-ul oficial al Festival of Lights. Avem în vedere idei de instalații, idei de concepte de evenimente, inclusiv locații, ce invitați să avem. Nu am dorit să stabilim limite foarte stricte, tocmai pentru a lăsa cât mai multă libertate celor care vin cu propuneri. Vom dori să facem o selecție, pentru că dorim să fie un concept artistic unitar. Să vedem cum adaptăm acele propuneri la un concept care să aibă consistență și coerență și care să fie realist din punct de vedere financiar. Aș spune că o lună e un termen rezonabil. Ne-am mai gândit că am putea să facem Festival of Lights și vara, poate în anii următorii. Deci ideile pe care le vom primi nu înseamnă că le vom folosi doar anul acesta.”, a declarat Alin Nica, președintele CJT.

Organizatorul Festivalului Luminilor dezvoltă și alte manifestări similare de succes din Timișoara și țară. Managerul de proiect, Victor Bălăniuc.

„Am făcut inclusiv pentru Timișoara proiecte similare, suntem și organizatorii festivalului CODRU în care, din nou, punem foarte mult acces pe latura artistică și creativă a evenimentului. Colaborăm și cu Untold și Neversea, unde în responsabilitatea noastră sunt și arii creative și de design de show. În același timp, am colaborat cu furnizori de design de show populari și importanți la nivel internațional, alături de care am dezvoltat conceptul și show-ul.”, a declarat managerul de proiect, Victor Bălăniuc.

Costurile festivalului desfășurat în cinci zile la finalul anului trecut s-au ridicat la 3 milioane de lei.

festival of lights 2

„Ne propunem să continuăm acest concept de festival, nu doar în 2023, dar mai ales că e anul de capitală culturală. Dorim să închidem simetric programul cultural al capitalei, cu același festival cu care eu zic că l-am deschis. De aceea, lansăm provocarea către cei cărora le place acest concept, să vină cu idei, să ne ajute în mod creativ și să facem din acest festival al luminilor un brand cultural local, care să evidențieze Timișoara în peisajul acestor manifestări de divertisment adresate publicului larg. Și reiau unul dintre dezideratele pe care noi, cei de la CJ, le avem în ceea ce privește evenimentele pe care le gestionăm în cadrul proiectului TM2023, dorim să traducem cultura către cetățeni, făcând-o accesibilă, făcând-o mai ușor digerabilă și făcând-o deschisă și nu închisă doar către niște elite, pentru inițiați. Cultura trebuie să fie parte din viața noastră de acum încolo și nu doar parte a unei minorități a societății timișorene, ci o însușire a întregii comunități.”, a mai spus Alin Nica.

La prima ediție, peste 50.000 de oameni au admirat, în zilele Festivalului Luminii, 8 instalații de artă contemporană ale artiștilor naționali și internaționali implicați, iar mai bine de 10.000 au participat la petrecerea de revelion organizată în noaptea de revelion la Bastionul Maria Theresia.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/