Un tânăr de numai 19 ani dat în urmărire naţională pentru furt calificat a fost prins ieri în comuna Turnu Ruieni. Poliţiştii îl căutau de o lună de zile pentru a-şi executa mandatul emis de Judecătoria Caransebeş.
Tânărul din Oţelu Roşu avea de executat, conform deciziei magistraţilor de la Judecătoria Caransebeş, o pedeapsă de trei ani şi şase luni de închisoare pentru furt calificat. Din 28 noiembrie, data emiterii mandatului, acesta a fost însă de negăsit. Urmăritul naţional a fost prins în urmă cu o lună la volanul unei maşini care nu-i aparţinea şi fără să aibă permis. „Cu ocazia cercetărilor s-a constatat că acesta a fost în vizită la un prieten de-al său şi a luat cheile de la autoturism fără consimţământul acestuia, după care a luat maşina cu intenţia de a se plimba”, a precizat Ancuţa Cărbunaru, purtător de cuvânt al IPJ Caraş-Severin.
Plimbarea prelungită a tânărului s-a încheiat aseară, când poliţiştii l-au depistat şi identificat pe raza comunei Turnu Ruieni. Acesta a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă, iar ulterior va fi transferat la Penitenciarul Timişoara pentru a-şi ispăşi pedeapsa.