Urlete și jigniri în ultima ședință a Consiliului Local Timișoara

plen clt3

Ultima ședință a Consiliului Local Timișoara, care a avut loc marți seara, s-a lăsat cu multe țipete, dar și cu jigniri.

Aleșii locali și-au aruncat cuvinte grele timp de aproape o oră, discuțiile pornind pe marginea unui proiect de hotărâre privind modificarea regulamentului pentru sprijinirea cu bani de la primărie a proprietarilor de clădiri istorice care doresc să renoveze fațadele.

Roxana Iliescu, consilier local Pro România, a dorit să știe câte clădiri au fost reabilitate cu bani de la Primăria Timișoara, prin acest program de sprijin financiar. Astfel, Paula Romocean, consilier local USR, a dezvăluit faptul că nicio clădire. „De la deschiderea biroului din Traian, adică în octombrie 2021, au avut loc peste 262 de audiențe în acel birou, ocazie cu care am constatat că este necesară modificarea încă o dată a acestui program de finanțare, fiindcă oamenii au fost foarte reticenți la varianta de ipotecă. După cum știți, legea a fost aprobată în ianuarie 2023, sunt două dosare în stadiu avansat, care probabil vor semna contractul pentru acest sprijin financiar după aprobarea regulamentului în forma actuală, fără ipotecă”, a explicat Romocean.

În discuție a intervenit și Cosmin Tabără, viceprimarul PNL al Timișoarei, pentru a le bate obrazul celor din USR că au grăbit lucrurile în urmă cu doi ani, când a fost aprobat noul regulament. „Ați grăbit acel regulament și v-am spus încă de atunci că vor exista probleme și că nu se va putea aplica. V-am spus atunci că scopul și rolul nostru este de a îmbunătăți lucrurile și de a face astfel încât Timișoara 2023 – Capitală Culturală Europeană să ne găsească dacă nu cu câteva lucrări finalizate, măcar în șantier. Din păcate, lucrurile acestea nu s-au petrecut. Din păcate, 2024 nu ne va găsi poate cu nimic realizat în urma noastră, a mandatului de patru ani, pentru că timpul este scurt, timpul până la finanțare, banii sunt puțini, pentru că vedem care este problema și regret tergiversarea acestui regulament. Este bine că se fac modificări în final care sunt bune și sperăm să aducă un plus”, a afirmat Cosmin Tabără.

Ruben Lațcău, viceprimarul USR al Timișoarei, a ținut să-i dea replica liberalului, precizând că Tabără joacă rolul de „rezemător de lopată. Dânsul în mod constat ia această poziție, a meșterului care stă rezemat în lopată și își dă cu părerea despre ce ar fi trebuit să facă alții în timp ce el se uită la cum alții lucrează și încearcă să facă ceva”. „Domnule Lațcău, dvs. aveți impresia că vorbiți la grădiniță cu niște copii? Dvs. încercați să faceți o bășcălie de tot ce înseamnă administrația. Domnule Lațcău, dvs. știți foarte bine că acel regulament pe care l-am dezbătut în consiliul local s-a votat așa cum ați vrut dvs., și cu lopată și fără lopată, iar acel regulament n-a semnat niciun contract de reabilitare. Despre ce vorbiți? Dvs. sunteți în deplinătatea facultăților când vorbiți așa ceva?”, a spus, nervos, Cosmin Tabără.

Exersați-vă calmul, trageți o gură de aer”, i-a răspuns Lațcău. „Mă enervez că rămân clădirile nerefăcute”, a adăugat Tabără. „Domnule Tabără, hai să lăsăm aceste vorbe de rezemători în lopată care-și dau cu părerea despre forma Universului și să devenim concreți în ceea ce facem. În afară de interpelări, păreri și opinii nu ați lăsat nimic în urmă, asta este o realitate în imediat trei ani de mandat. Așa că v-aș ruga, domnule Tabără, să nu uitați că sunteți viceprimar, aveți rol executiv, sunteți plătit de către timișoreni să și faceți, nu doar să spuneți”, a afirmat Ruben Lațcău.

Lăsați-ne, domnule Lațcău, că ne-ați arătat cu Coltermul ce știți. Dvs. încercați să faceți o demagogie ieftină”, i-a răspuns Cosmin Tabără. „Este un comportament infantil ăsta în care faceți un inventar al tuturor frustrărilor pe care le-ați strâns în doi ani și le vărsați aici, pe noi. Vă prevăd un foarte mare viitor de comentator sportiv”, i-a dat replica Lațcău.

Lucian Căldăraru, consilier local PNL, a propus ca Primăria Timișoara să sprijine jumătate din lucrările de reabilitare, iar Simion Moșiu, tot consilier local PNL, a amintit faptul că, în urmă cu doi ani, a subliniat faptul că nu se va reabilita nicio fațada în baza noului regulament. „Dvs. ați pus niște schele în centru ca să luați bani pentru reclamă, asta ați făcut”, a susținut liberalul.

În calitate de consilieri locali, trebuie să faceți amendamente, nu să vă dați cu părerea. Nu suntem babele de la scara blocului care-și dau cu părerea de drobul care se face așa și așa. Se fac amendamente scrise, nu că noi v-am zis și că v-am atras atenția. Aveți amendamente scrise pentru proiectul de acum doi ani? Nu aveți. Ei, veniți acum cu amendamente dacă le aveți, că așa cu păreri, sportul național datul că părerea n-ar trebui practicat aici”, a semnalat Rodica Militaru, consilier local USR.

Imediat, Moșiu i-a răspuns „considerăm că glumiți sau n-ați fost atentă acum doi ani sau nu mai țineți minte, este scuzabil pentru dvs”. Iritată de aceste cuvinte, Ana Munteanu, consilier local USR, a răbufnit, strigând în gura mare în timpul ședinței că „nu vă este rușine să vorbiți astfel cu o doamnă? Este revoltător. Asta nu e politică, e mahala. Cum să vorbească așa un domn cu o doamnă consilier local?”.

Radu Țoancă, consilier local PSD, a făcut apel la calm, afirmând că „niciodată nu a degenerat plenul în ultimii doi ani în răcnete și vă rog să ne respectăm, mai ales că suntem în Săptămâna Mare”. În final, proiectul a fost supus la vot, fiind aprobat cu 18 voturi „pentru”.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/