Untold de Timișoara! Primăria pregătește locația pentru un uriaș festival

untold1

Noua conducere a Primăriei Timișoara nu renunță la ideea fostei administrații de a realiza o imensă zonă de agrement în partea de nord a orașului. Aici ar urma să aibă loc în anul 2023, când Timișoara va deține titlul de Capitală Culturală Europeană, și un festival important, organizat de creatorii Untold și Neversea.

Au început primele ședințe publice ale Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și de Urbanism, înființată recent în cadrul Primăriei Timișoara și din care fac parte experți din diferite domenii de activitate. Astfel, joi, a fost dezbătută strategia de dezvoltare teritorială urbană a zonei de nord a Timișoarei.

Planurile Primăriei Timișoara în ceea ce privește această zonă au fost prezentate de către Gabriel Almăjan, arhitectul șef al instituției. Acesta a anunțat că principala investiție va fi amenajarea unei zone de agrement, pe un teren deținut de municipalitate în sudul aerodromului Cioca.

Există posibilitatea creării unei zone de agrement de dimensiuni considerabile, spunem noi, pentru Timișoara. Și asta se poate datorită faptului că Primăria Timișoara are o suprafață de teren importantă în zonă, cuprinsă între aeroportul Cioca și str. George Ardelean, la sudul aerodromului. Zona de agrement este una destul de mare și bine conectată”, a precizat Gabriel Almăjan.

Despre intenția Primăriei Timișoara de a realiza o zonă de agrement lângă aerodromul Cioca s-a vorbit pentru prima dată în toamna anului trecut. În cadrul unei conferințe de presă, la care a participat și fostul primar Nicolae Robu, creatorii Untold și Neversea anunțau că se pregătește un uriaș festival la Timișoara, care va avea un concept original. Prima ediție ar urma să aibă loc în anul 2023, când Timișoara va deține titlul de Capitală Europeană a Culturii.

Festivalul se va desfășura în cadrul zonei de agrement pe care primăria intenționează să o realizeze pe un teren care are o suprafață de 90 de hectare.

Arhitectul-șef al Primăriei Timișoara a anunțat și alte investiții importante aflate în planurile instituției pentru zona de nord a orașului. Și anume, realizarea unui centru școlar în locul Pieței de Gros, o clădire pentru mutarea spitalului municipal, precum și un centru de cercetare, dezvoltare și expo.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/