Universitatea „Eftimie Murgu”din Reșița, în topul universităților mondiale?! Primul pas a fost făcut!

După ce s-a pus problema închiderii Universității „Eftimie Murgu”, instituția fiind în atenția membrilor Comisiei de Etică și Management Universitar din cadrul Ministerului Educației, prorectorul UEM, Cristian Chioncel, vorbește, printre rânduri, despre o posibilă fuziune cu Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.

În urma unor sesizări transmise Ministerului Educației chiar din interiorul Universității „Eftimie Murgu”, în urma cărora s-a zvonit chiar închiderea unității, scandalurile interne au devenit externe. În timp însă, lucrurile au început să-și revină la normal, iar atmosfera s-a mai liniștit.

CITEȘTE ȘI: Profesorii șpăgari de la „Eftimie Murgu” au adus învățământul superior reșițean în pragul desființării!

CITEȘTE ȘI: Lecția a fost învățată, Universitatea „Eftimie Murgu” nu se desființează!

Prorectorul UEM, Chioncel, are planuri care pot fi cheia spre introducerea Universității „Eftimie Murgu” în topul universităților mondiale. Întrebat fiind dacă va fi sau nu o fuziune cu Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Chioncel ne spune că primul pas pentru o posibilă colaborare a fost făcut: „Noi am inițiat procedura, ce va fi la final… încă nu știm. Eu plec de la premisa: dacă procedura a fost inițiată o vom și finaliza. Motivul pentru care se vrea această fuziune este unul simplu: ne dorim să fim cât mai mari”.

Vorbindu-se pe la colțuri că, din cauza orgoliilor, nu se vrea o fuziune cu altă universitate, prorectorul UEM susține că acest prim pas spre fuziune nu face decât să îi contrazică pe cârcotași.

Prorectorul Cristian Chioncel nu a vrut să dea detalii despre consecințele unei astfel de fuziuni și nici despre impactul asupra universității din punctul de vedere al organizării, al departamentelor sau al locurilor de muncă. Spune însă că asocierea cu o universitate atât de cunoscută nu poate aduce decât lucruri bune atât pentru studenți, cât și pentru oraș. Să nu uităm că universitatea din Cluj-Napoca este în topul celor mai cunoscute și solicitate din lume. „Indiferent ce va fi, treaba merge în continuare.”, mai spune Chioncel. Pe principiul „mai bine mai mari decât mai mici”, prorectorul Chioncel speră ca fuziunea să se finalizeze pentru că „o asociere cu o facultate cunoscută este un obiectiv foarte, foarte bun”.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/