Universitatea de Vest vrea să își ajute studenții să nu mai fie stresați. Ce ateliere se organizează?

Secolul vitezei își pune tot mai des amprenta pe viețile noastre, cu tot mai mult stres, o viață agitată și problema timpului care pare mereu insuficient. Studenții nu sunt feriți de astfel de probleme, iar cei de la Universitatea de Vest din Timișoara vor să vină în sprijinul tinerilor cu ateliere de managementul timpului, al stresului și emoțiilor.

În principal, este vorba de cinci astfel de ateliere, organizate în perioada noiembrie-decembrie. Concret, se ocupă de ateliere Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră din cadrul UVT. Studenții se pot înscrie la ateliere de Managementul stresului sau de Gestionare a emoțiilor în situațiile de evaluare, pentru a depăși cu bine perioada sesiunilor. De asemenea, va exista un atelier de Tehnici de învățare, altul de Tehnici de prezentare a unui conținut științific, dar și un atelier de Managementul timpului.

Coordonatorii vor fi studenți de anul III și de master, de la Facultatea de Sociologie și Psihologie, specializările Psihologie, respectiv Pedagogie. „Sloganul nostru, Become Your Best, este puternic susținut de eforturile continue în a oferi studenților toate șansele și condițiile de a deveni cea mai bună variantă a lor… atât pe plan profesional, cât și personal. De această dată, completăm oferta educațională cu ateliere menite să-i sprijine în activitatea lor educațională și să le ofere competențe utile pentru viitorul loc de muncă”, a declarat rectorul UVT, Marilen Pirtea.

Studenții se pot înscrie la mai multe ateliere, care se vor desfășura în sala 701, la sediul UVT de pe Bulevardul Vasile Pârvan. Participarea este gratuită pentru studenții Universității, cei interesați fiind rugați să completeze un formular de înscriere, disponibil aici: https://goo.gl/forms/ku5d38arzuDgflEZ2.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/