La 50 de ani distanță de la înființare, tradiția învățământului superior la Reșița este dusă mai departe cu succes! Cel puțin așa se vede din afară după primul an în care fosta Universitate „Eftimie Murgu” a devenit Centru Universitar al cunoscutei Universități „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.
„Vorbind despre învățământul superior reșițean, putem spune că anul 2020 a poziționat instituția noastră pe o nouă treaptă a existenței sale, firească, având în vedere viziunea europeană centrată pe consorții alcătuite din universități mari, de prestigiu. Cu siguranță Reșița de sine stătătoare nu ar fi avut acces. Așa încât absorbția produsă în toamna anului trecut pentru noi este benefică.”, spune directorul Centrului Universitar UBB, Andrade Bichescu.
Benefic este și faptul că universitatea clujeană, prin Facultatea de Științe Politice, se implică în elaborarea strategiei de dezvoltare locală și dezvoltarea județului Caraș-Severin. Rezultatele acestui studiu sunt așteptate să apară cât de curând, astfel ca până la sfârșitul anului sau cel mult la începutul anului viitor studiul să poată fi implementat, precizează Bichescu, în opinia căruia e nevoie de un pic de timp pentru analiză și studiul reconversiei programelor educaționale în funcție de solicitările pieței de muncă.
Deocamdată se continuă cu aceleași specializări de la începutul fuziunii, adică Ingineria, Științe Economice și Gestiunea Afacerilor, Științe Politice și Administrative, Sociologie și Asistență Socială, Educație Fizică și Sport, Psihologie și Științe ale Educației. Toate specializările menționate au forma de licență, dar și de master, iar inginerii absolvenți se pot înscrie și la doctorat. Față de media anilor trecuți, se menține între preferințele candidaților Facultatea de Inginerie, dar cea mai căutată este Pedagogia (pentru care optează numeroase cadre didactice din învățământul primar).
1.300 de absolvenți de liceu au ales să își petreacă studenția la Reșița, iar directorul Centrului Universitar spune că poziționarea sub umbrela UBB atrage după sine meritele universității clujene. Aceasta este prima instituție de învățământ superior confirmată în România care a primit 5 stele în urma auditului internațional QS Star al companiei britanice Quacquarelli Symonds. Respectiva companie realizează și clasamentul QS al universităților lumii, unul dintre cele mai utilizate clasamente de profil. Acest nivel, de 5 stele QS, corespunde unei universități globale, de talie mondială în multiple arii academice, cu înaltă reputație, cu facilități academice avansate și personal educațional și de cercetare recunoscut internațional.
Andrade Bichescu, cadru didactic titular la UBB, spune că numeroase cadre didactice clujene și-au exprimat disponibilitatea de a preda la Reșița. Forma de învățământ (online, cu prezență fizică sau mixtă) va fi decisă de autoritățile sanitare în funcție de menținerea unor valori reduse ale efectelor pandemiei.