Unele şcoli se închid, altele aşteaptă din nou elevii în bănci

1000x100 (2) mbmr 1000x100

Chiar dacă, potrivit celei mai recente actualizări, numărul școlilor din Caraș-Severin aflate sub incidența Scenalului roșu a atins cifra 15, există totuşi unități de învățământ care se pregătesc să își reia activitatea în varianta tradițională, începând de săptămâna viitoare, sigur, dacă situația în contextul epidemiologic nu va suferi alte modificări. Este și cazul unităților școlare din comuna Gârnic, acolo unde numărul celor depistați pozitiv cu noul coronavirus – cinci – în data de 1 octombrie a rămas același.

„În cazul în care nu ne vom confrunta cu noi cazuri de infectare, cel mai probabil, preșcolarii și elevii comunei noastre vor veni de luni, 19 octombrie, pe băncile unităților de învățământ, în varianta tradițională – față în față. Noi, administrația publică locală, am asigurat toate cele necesare pentru igienizarea clădirilor, astfel încât elevii și copiii de grădiniță să nu fie expuși vreunui risc.”, a explicat primarul comunei Gârnic, Nicolae Tismănariu.

Cei cinci adulți depistați pozitiv la începutul lunii în curs au făcut ca șeful administrației publice locale să convoace Comitetul Local pentru Situații de Urgență, printre măsurile luate în calcul privind prevenirea răspândirii temutului virus putându-se enumera:

– dezinfectarea străzilor, a bisericilor, a instituțiilor publice;

– aplicarea Scenariului roșu, timp de 14 zile, în privința unităților de învățământ;

– purtarea măștii de protecție în comunitate.

În același timp, administrația publică locală din Clisura Dunării a afișat și câteva numere de contact la care pot apela cetățenii UAT-ului în vederea soluționării anumitor urgențe (adeverințe, achitarea de taxe și impozite, sesizări, petiții, certificate fiscale etc), toate pentru a evita răspândirea COVID-19:

– 0731306970: Tismănariu Nicolae – Primar;

– 0731306971: Piecec Vențel – Viceprimar;

– 0731306972: Popescu Gheorghe – Secretar general;

– 0721136390: Roșu Francisca Simona – Contabil;

– 0731306976: Cîrpian Gheorghe – Asistent social;

Muzeul TM

– 0731306975: Piecec Vențel – Agent agricol;

– 0731306978 : Străin Ilie – Casier;

– 0733085470: Tismănariu Ghiță Florin – Șef SVSU;

– 0720393000: Popescu Viorel – Registratură (Consilier achiziții publice);

– 0722181916: Turcin Claudiu Iasmin – Referent;

– 0722181915: Marișescu Gheorghe Narcis – Referent;

– 0722181913 – Străin Ion Ovidiu – Referent.

Referitor la slujbele religioase, reprezentanții Bisericii Ortodoxe de pe raza comunei au decis ca acestea să fie oficiate de preot, doar în prezența dascălului, în timp ce reprezentanții celorlalte două biserici (catolică și baptistă) au hotărât să nu se întrunească deloc până când situația va permite acest lucru.

Printre clasele care care şi-au reluat activitatea în modalitatea „faţă în faţă”, ca urmare a expirării perioadei de suspendare temporară a cursurilor, se pot aminti: clasa P/I/IV şi clasa II/III – Şcoala Primară Soceni (12 octombrie 2020).

Sursa foto principal: economica.net.

banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/