Unde sunt meseriașii de altădată… Reuniune de final de an a singurei Corporații a Meseriașilor din România

1000x100 Cuib de vise 1000x100

Singura corporație de meseriași din România care continuă tradiția vechilor bresle de la începutul anilor 1900, Corporația Meseriașilor din Lugoj, se va reuni la acest final de an pentru a face bilanțul activităților economice.

Aceasta este titulatura oficială a reuniunii, însă în limbajul meșterilor de altă dată, întâlnirea este una de fală, cu povești, lăudăroșenii, toate într-un registru hâtru, ca în vremurile vechi. Atunci când la aceeași masă luau loc cojocarii, măcelarii, fierarii, argăsitorii, pietrarii, rotarii și multe alte breșele ce astăzi nu se mai regăsesc printre meseriile actuale. Acum în Corporația Meseriașilor au apărut IT-ști, designeri și alte meserii de tip nou, care însă încearcă să ducă mai departe tradiția breslelor de demult.

Prima breaslă înființată la Lugoj a fost cea a Olarilor, în 1746, iar în 1893 a fost sfințit steagul Cojocarilor, păstrat într-o ramă specială la sediul Corporaţiei Meseriaşilor din Lugoj.

„În 1994, cei doi seniori care au făcut parte din vechile bresle de meseriaşi, croitorul Petru Siniteanu şi maestrul pietrar-mozaicar Francisc Belinţan, au reînfiinţat Corporaţia Meseriaşilor din Lugoj, care şi în prezent îşi desfăşoară activitatea după statutul din 1874”, a declarat Vasile Belinţan, actualul președinte al Corporației Meseriașilor din Lugoj.

STPT job 1000x200

Reuniunea de final de an a membrilor Corporației Meseriașilor din Lugoj va marca aniversarea a 24 de ani de la reluarea frumoasei tradiții a breslelor în urbea de pe Timiș. Joi, 13 decembrie, de la ora 18, membrii asociației conduse de Vasile Belințan se vor aduna în cadrul tradiționalei reuniuni de la Restaurantul Gasthaus, de pe strada Banatului.

Invitați de onoare sunt primarul Francisc Boldea și fostul deputat Sorin Stragea. Protopopul ortodox Ioan Cerbu și preotul Cristian Cerbu vor oficia serviciul religios. Va fi ținută o slujbă în memoria membrilor și membrilor onorifici trecuți în eternitate, cum ar fi fostul primar Marius Martinescu, membru de onoare al Corporației.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/