Unde e iluziile mele?

Mare miștocar Ciolacu ăsta! Liberalii, conduși de un Cîțu, aflat în cel mai prăfuit și prost moment al existenței sale, au ajuns la mâna lui. Au luat poziția de drepți în front și așteaptă ordine nu de la generalul deșertului, ci de la Marcelu. Auzi la el, bă, frate, „Cel mai bine pentru mine şi colegii mei ar fi fost să nu intrăm la guvernare şi să nu facem această coaliţie. PSD ar fi avut cu 5 în faţă la alegeri”.

Don Marcelu, chiar ai vorbit serios? Da? Bă, frate, dar chiar nu ți-e milă de nen-tu Ciucă? Vorba aia, ați mâncat o pâine împreună? A, tălică ai renunțat la pâine de când nu mai faci covrigi. Te cred și eu, ori politică ori covrigi!

O fi având și Ciolo dreptate că, vorba aia, nu degeaba a ajuns, bă, din covrigar (cu sare și susan), președinte peste pesedei și prim-ministru. Că din câte am auzit, n-a avut doar o singură discuție tete-a-tete cu Ciucă. Ei s-au întâlnit și la guvern, și la nu știu care vilă de protocol a liberalilor, pe la Snagov, dacă nu mă înșel, unde au mâncat pește cu mujdei și mămăligă, au băut un șpriț și, ca tot omul, la siestă au discutat fel și fel de chestiuni printre râgâiturile de rigoare.

La una dintre întâlniri, Ciucă i-ar fi zis lu’ Marcelu: „Măi, Marcelu, de ce te făcuși tu copil rău. Nu ne-a fost nouă înțelegerea să guvernăm împreună până la moarte și dincolo de ea, vorba ălora de la Dinamo?” Cu scobitoarea între dinți, Ciolo i-a răspuns: „Ba, da, că dacă nu mă înșel, eram gata să ne facem frați de cruce”. „Și atunci, ce vă… aia pe voi acum, bă, Marcelu? Să nu uităm că suntem aici pentru oameni, nu pentru noi și nu pentru funcții. Suntem acilea să realizăm ceva pentru români, țară și popor! ”. Apoi a mai luat o gură de Băbească albă cu sifon.

Alo, domnu’ Ciucă, dă-i dom’le pe gât doar sifon și lasă gargara aia de la pașopt. Ce dreacu o tot ții cu țara și poporul? Tălică nu vezi că nu mai sunt la modă? Că sunt fumate de mult? Lasă, bre, lozincile astea, că numa’ gura e de voi, și puneți-vă capul la contribuție, că de aia vi l-a dat Dumnezeu. Să gândiți, nu să debitați toate prostiile. Ce tot dai cu iluziile care le-ai avut? Pun’te să faci treabă că parcă te văd cum te duci mâine, poimâine la Ciolo să te rogi de ’mnealui să nu-și dea demisia din fruntea guvernului. Că voi fără el și ai lui sunteți fiii ploii. Paparude, cum se zice pe la Plenița natală.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/