Cinci proiecte privind reabilitarea termică a unor blocuri din Timișoara au primit undă verde pe soluțiile revizuite, astfel că urmează să înceapă lucrările, acestea fiind finanțate cu bani europeni.
Încă cinci blocuri din Timișoara urmează să fie reabilitate termic cu bani europeni. Asta după ce Primăria Timișoara a reușit să actualizeze proiectele, pentru care are contractele de finanțare semnate. Astfel, în ultima ședință a consiliului local au fost actualizate valorile acestor proiecte, în urma revizuirii soluțiilor tehnice, proiectele fiind finanțate prin Programul Operațional Regional 2014-2020. Imobilele, care însumează aproape 486 de apartamente, au ajuns în etapa de execuție.
„Facem contractele de finanțare vechi să funcționeze și am deblocat deja 8 investiții pentru reabilitarea termică a blocurilor. Suntem cu ele în faza de execuție și nu ne oprim. Continuăm să investim în termoizolare, pentru a-i sprijini pe timișoreni în reducerea costurilor la utilități și vrem să accesăm finanțare pe noul POR pentru mai multe zone rezidențiale cu blocuri”, a afirmat primarul Dominic Fritz.
Mai precis, blocurile se află pe bd.Cetății, str. H. Coanda, bd.G. Dragalina, str. Teiului, str. Burebista și Calea Circumvalațiunii. În perioada următoare, va fi demarată licitația de execuție.
„În prezent, au contract de execuție și au demarat lucrări la blocurile de pe splaiul Nicolae Titulescu nr. 10A, str. Arieș nr. 20, str. Mureș nr. 129, str. Jugănaru nr. 20 și Intrarea Doinei 19-21-23-25-31, str. Muresan nr. 61-63, str. Nicolae Labiș nr. 1, str. Balmus nr. 9-11 și sunt în procedura de evaluare a ofertelor blocurile de pe str. Pădurarilor nr. 5, Aleea Azurului nr. 9, str. Gh. Lazăr nr. 36, str. Brândușei nr. 4, str. Brândușei nr. 11, Calea Torontalului nr. 66, bl. 119, str. Felix nr. 23, bl. 75, sc. A+B, Aleea Cascadei nr. 1 și str. Gh. Lazăr 42”, a informat Primăria Timișoara.
Potrivit reprezentanților instituției, din blocurile aflate în Programul de eficientizare energetică, cinci au fost finalizate, unul este realizat în proporție de 85%, opt se află în etapa de execuție, 27 sunt în faza de licitație, evaluare a ofertelor, iar celelalte sunt în diferite faze de revizuire a proiectului tehnic.