Unanimitate în regim de urgenţă la Caransebeş!

Ședința de Consiliu Local desfășurată azi la Caransebeș, în regim de urgență, a cuprins trei puncte pe ordinea de zi. Aleșii locali reuniţi în sala de ședințe a municipalităţii le-au aprobat în unanimitate.

Primul punct a fost, de fapt, o doleanță de luna trecută a cetățenilor de pe strada Poiana, care au solicitat ca străzii de domiciliu să nu-i fie schimbată denumirea în strada Liviu Groza, pentru că ar exista prea multe documente de schimbat, mai ales că printre cei care locuiesc pe stradă este și un medic de familie cu peste 300 de pacienți înregistrați. Astfel, aleșii au revenit la denumirea inițială, primarul Felix Borcean menționând că istoricului caransebeșean Liviu Groza, care a trecut la cele veșnice în urmă cu un an de zile, i se va respecta memoria prin denumirea unei alte străzi nou înființate, când va fi cazul.

Cel de-al doilea proiect de hotărâre aprobat a fost cel cu privire la modificarea regulamentului de organizare, dezvoltare și întreținere a spațiilor verzi de pe raza municipiului Caransebeș. În acest sens, s-a modificat componenţa comisiei de avizare a tăierilor de arbori, cei care fac de acum parte din această comisie fiind: viceprimarul Marius Isac, directorul SPIR Ion Gheorghe Ștefan, consilierul de la Urbanism Marco Slaboncshi, Maria Ciobanu de la Compartimentul Agricol și Ana Miculescu din cadrul SPIR, Serviciul Public de Întreținere și Reparații.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Cel de-al treilea punct de pe ordinea de zi a ședinței extraordinare a fost o rectificare bugetară în urma obținerii finanțării de la Ministerul Culturii, de către Casa de Cultură George Suru, a sumei de 50.000 de lei, pentru organizarea manifestării Ctitorii Unirii, inclusă în calendarul național dedicat Centenarului Marii Uniri.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/