Un timișean a furat zeci de mii de euro de la o companie din București

criminalitate informatica

Un timișean a reușit să fure din contul unei societăți comerciale din București zeci de mii de euro. Polițiștii din Timiș l-au arestat.

Reprezentanții companiei din capitală au fost cei care i-au sesizat pe oamenii legii din Timiș.

„În fapt, la data de 14.04.2022,  polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Timiș au fost sesizați de administratorului unui societăți comerciale din București, cu privire la faptul că în perioada 06.09.2021-18.10.2021, din contul bancar al societății ar fi fost efectuate 5 tranzacții neautorizate către un cont necunoscut, cauzând un prejudiciu în valoare de aproximativ 34.000 de euro. În urma investigațiilor efectuate, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Timiș au  identificat și depistat în municipiul Lugoj, un bărbat în vârstă de 31 de ani, bănuit de comiterea faptei, acesta fiind condus la sediul poliției pentru audieri”, transmite IPJ Timiș.

Băbatul a fost săltat de polițiști, luni, și este cercetat pentru efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată. Acesta a fost introdus în arest, unde va sta 24 de ore.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/