Un teren din centrul stațiunii Băile Herculane este dorit de toată lumea

Pentru că nu a existat cvorum de două treimi, pentru a putea fi aprobat, un proiect de hotărâre a fost retras de pe ordinea de zi a ședinței extraordinare de Consiliu Local de la Băile Herculane. Cel mai probabil, proiectul, care făcea referire la un teren din domeniul statului din zona centrală a stațiunii, va fi pus pe ordinea de zi a ședinței ordinare din luna noiembrie.

Proiectul a mai fost discutat de către consilierii locali în urmă cu un an și chiar aprobat, însă secretarul Primăriei de la acea vreme nu și-a pus semnătura pe document, astfel că Prefectura Caraș-Severin l-a respins, spune consilierul liberal Doru Coșei.


gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

„Este vorba de terenul din zona UGSR, în total au fost în jur de 6.000 de m.p.. Anul trecut am realizat un proiect de trecere din domeniul statului în domeniul privat al orașului, s-a votat cu unanimitate de voturi de către Consiliul Local, însă nu a fost semnat de către secretarul Primăriei de la acea vreme, Cristian Vremescu și astfel Prefectura Caraș-Severin l-a trimis înapoi. Terenul are utilitate, am fi putut face o parcare sau altceva util orașului. Eu spuneam la ședința de anul trecut că se vor găsi niște șmecheri care vor pune mâna pe teren. Și s-a dovedit că am dreptate, o parte din teren a fost câștigat prin licitație de un om de afaceri. Din câte știu s-a făcut o execuție silită pe terenul respectiv, pentru că nu era lipsit de sarcini, existau niște platforme din beton care aparțineau unei societăți comerciale. Firma a falimentat și un executor judecătoresc a scos platformele la licitație și au fost achiziționate. Și noi am fi vrut să participăm la masa creditală pentru că societatea respectivă avea datorii la Primărie, dar nu am fost primiți în licitație pentru că s-a făcut o greșeală: în loc de UAT Băile Herculane s-a scris Primăria Băile Herculane, astfel că în urma unei greșeli juridice, intenționat sau neintenționat, nu știu, am rămas pe dinafară”, a menționat consilierul local Doru Coșei.

Proiectul adus în discuție la ședința de Consiliu Local este pentru înscrierea în domeniul privat al orașului a restului de teren din cei aproximativ 6.000 de m.p. și anume 2.254 de m.p. Pentru acest teren deja s-au arătat interesați niște investitori, care ar dori să construiască un supermarket, ne-a mai spus Coșei.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/