Un sfert de veac în slujba copiilor cu nevoi speciale. Centrul „Primăvara” din Reșița a împlinit 25 de ani [FOTO]

1000x100 Cuib de vise 1000x100

Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Primăvara” din Reșița a sărbătorit luni 25 de ani de existență. Cu acest prilej, angajați, beneficiari și parteneri au petrecut împreună o seară de neuitat, rememorând cele mai importante momente din ultimul sfert de veac.

Luni seara, la un restaurant din centrul Reșiței, zeci de persoane au avut același scop: de a aprecia munca de un sfert de secol a colectivului Centrului „Primăvara”, dar și de a se bucura pentru rezultatele obținute în ultimii 25 de ani.

De-a lungul timpului, mii de copii mai puțin norocoși au fost tratați în cadrul centrului. În prezent, cei peste 100 de angajați au în grijă aproximativ 180 de copii.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157689697020892″]

STPT job 1000x200

La evenimentul de luni seară au luat cuvântul atât angajați ai instituției, în frunte cu directorul Mihaela Adela Mazera, cât și colaboratori: reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Caraș-Severin, ai Casei Corpului Didactic, medici sau profesori. Câțiva beneficiari ai centrului au pregătit și un moment artistic, iar cei prezenți au putut viziona un material video realizat, în urmă cu ani întregi, în cadrul centrului.

Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Primăvara” din Reșița acordă suport copiilor proveniţi din familii, centre de plasament, creşe, grădiniţe şi şcoli publice cu vârste între 0-6 ani, cu întârziere în dezvoltarea neuro-psiho-motorie, cauzată de nestimulare şi/sau cu tulburări din sistemul de educaţie specială şi/sau integrată; copiilor cu vârste între 0-16 ani, cu dizabilităţi neuro-psiho-motorii sau multiple.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/