Un reșițean vine antrenor la Poli Timișoara! UPDATE: Primele declarații ale tehnicianului

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

După două deplasări, perioada cu antrenor interimar s-a terminat la ASU Poli Timișoara! Clubul s-a înțeles cu noul antrenor principal, care deja și-a reziliat angajamentul de la clubul de Liga 3 unde activa. Până la urmă, alb-violeții nu l-au ales pe Romulus Buia, ci pe un reșițean!

Cel care vine la Poli este Octavian Benga, care și-a reziliat miercuri contractul cu CSC Ghiroda și Giarmata Vii, echipă din al treilea eșalon. În vârstă de 39 de ani, Benga are licența UEFA PRO, necesară pentru a fi antrenor principal la un club de Liga 2. De altfel, acesta este și motivul pentru care secundul Octavian Foale nu putea fi decât interimar, pentru că nu are aceasta calificare. Regulamentul FRF spune că un club poate sta fără antrenor principal, angajat cu contract și care deține calificarea corespunzătoare eșalonului, doar 30 de zile.

Informația cum că Benga este alesul ne-a fost confirmată din medii foarte apropiate atât de la ASU Poli, cât și de clubul din Ghiroda. Antrenorul a recunoscut deja faptul că merge la Poli și prietenior. În vârstă de 39 de ani, Benga a jucat pentru Reșița, dar și la Poli sau Telecom Timișoara. A fost secund în prima ligă la ACS Poli. După ce a plecat de la Timișoara, în urma retrogradării în Liga 2, a preluat-o pe CSM Școlar Reșița, de care s-a despărțit când echipa activa în Liga 3. Din vară, a preluat-o pe Ghiroda, pe care o lasă, după 11 etape, cu 16 puncte, pe locul 7, în seria a IV-a.

În ceea ce o privește pe Ghiroda, antrenor principal va fi, momentan, Vlad Bura, cel care a mai ocupat acest post la clubul din comuna aeroportului.

untitled design set 970x90 px

UPDATE: Octavian Benga ne-a povestit cum a ajuns la ASU Poli. ”Ieri am fost sunat de cei de la ASU Poli, m-au chemat la o discuție la care a participat rectorul și un reprezentant al galeriei. Mi-au spus că au făcut o listă cu potențiali antrenori și s-a luat decizia ca eu să fiu contactat. Discuția a fost directă și rapidă ca să fiu sincer. Nu a contat atât de mult situația echipei sau partea financiară sau oportunitatea de a antrena într-o ligă superioară, faptul că eu am jucat la Poli și prin sânge îmi curge sânge alb-violet, cât și susținerea de care se bucură din partea galeriei. Am avut în vară oferta de a fi principal la o echipă de Liga 2 din altă zonă și două oferte de secund în Liga 1, și le-am refuzat. Tot ieri i-am sunat pe cei de la Ghiroda, le-am spus despre ofertă. În prima fază nu au fost de acord să ne despărțim, dar eu le-am spus că nu aș mai fi fost eu ok dacă mutarea mea la Poli nu se realiza. Au înțeles și le mulțumesc pentru asta. Am plecat puțin cu sufletul îndoit, pentru că am reușit să schimb multe la Ghiroda în ultima vreme. Sunt conștient că în câteva zile nu pot schimba foarte multe. Voi încerca mai mult să-i refac după oboseala acumulată, mai ales că vine calupul acesta de meciuri, cu Miercurea Ciuc, Ripensia și Snagov”, ne-a precizat Benga.

Antrenorul spune că bugetul redus al alb-violeților nu e o problemă, deoarece e ”obișnuit” să nu își ia banii de la Poli. ”Eu am prins Poli în diferite perioade, și cu Zambon, și cu Seracin, Iancu și apoi cu ACS. Am șase salarii neluate de la ACS Poli și prima de 5000 de euro pentru menținerea în prima ligă. Secunzii aveam prima jumătatea cât jucătorii”, ne-a mai spus antrenorul, cu referire la anii când era jucător sau antrena juniori.

banner td untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/