Un reșițean – autorul aplicației inedite Plative

alex paczeika
Stiri publicitate la Iulius Mall Timisoara po 1000x100px (3) Stiri si Publicitate din Baile Herculane pentru Timisoara si Resita untitled design set 970x90 px

Alex Paczeika a realizat o aplicație mobilă inovatoare, care vine în sprijinul participanților la trafic. 

 Cea mai recentă creație a sa, va fi lansată pe piață în luna iunie. „Aplicația este dedicată conducătorilor auto aflați în trafic și transformă fiecare călătorie cu mașina într-o oportunitate de a descoperi și de a interacționa cu comunitatea din jur. Această aplicație facilitează comunicarea între șoferi, deschizând calea către un schimb de informații utile, sfaturi despre trafic, recomandări locale și chiar asistență reciprocă în situații neașteptate. Printre funcționalitățile oferite se numără alertarea altor participanți la trafic despre situații cum ar fi geamurile mașinii lăsate deschise sau locuri de parcare blocate, precum și facilitarea întâlnirii cu persoane care îți pot îmbogăți călătoria, fie că este vorba despre a găsi pe cineva cu interese comune sau chiar pe acea persoană pe care o simpatizezi”, sunt câteva informații transmise prin intermediul site-ului aplicației, plative.ro.

alex pazeika la tv

Invitat în studiourile ProTv, la emisiunea „I like IT”, Alex Paczeika, a fost încântat să-și prezinte cea mai recentă realizare și în acest sens a precizat că aplicația va fi gratuită, disponibilă pentru descărcare atât pe AppStore, pentru utilizatorii de iOS, cât și pe #GooglePlay, pentru cei care folosesc dispozitive Android. „Așteptăm cu nerăbdare să vă alăturați comunității noastre și să începeți să descoperiți noile posibilități de interacțiune și ajutor reciproc în trafic”, se mai arată pe site.

De fapt această aplicație poate transforma fiecare călătorie cu mașina într-o oportunitate de a descoperi și de a interacționa cu comunitatea din jur. De asemenea, facilitează comunicarea între șoferi, deschizând calea către un schimb de informații utile, sfaturi despre trafic, recomandări locale și chiar asistență reciprocă în situații neașteptate. Dacă blochezi pe cineva, vei fi anunțat să îți muți mașina.

Dacă uiți farurile aprinse, geamurile deschise sau observi un șofer care parchează inadecvat sau căruia urmează să i se ridice mașina, îl poți anunța. Iar dacă vezi pe cineva în trafic și dorești, poți să iei legătura cu acea persoană.

alex paczeika in studio

stiri si publicitate casino herculane by sungarden stiri si publicitate gif card de energie dacus 1000x100
Stiri din Timisoara Capitala Europeana Culturala, evenimentele continua si in 2024 1000x100 edb

Alex Paczeika este absolvent al Colegiului Național „Traian Lalescu” din Reșița. Pe vremea când era în liceu, tânărul era îndrăgostit de magie. Era atracția școlii datorită numerelor sale de magie pe care le prezenta în fața colegilor. După cum scria în urmă cu mulți ani expressdebanat.ro, pe atunci își dorea să …„mă perfecționez, de aceea exersez în orice moment al zilei, deoarece vreau să devin tot mai cunoscut și să satisfac oamenii prin efectele mele, să le creez o stare de fericire și totodată o stare de frică.” Intenționa să participe la „Românii au talent”, emisiunea descoperitoare de talente, indiferent de vârstă. Nu a ajuns la cunoscutul show de televiziune, dar la aceeași televiziune, peste ani, s-a afirmat la emisiunea… ce ține pasul cu tehnologia!

Între timp, tânărul Alex Paczeika a devenit un pasionat IT-ist și a absolvit Politehnica din Timișoara, secția Automatică și Calculatoare. „Eram pasionat de mic, de calculatoare, de tehnologie în general și de aplicații în special. Am făcut și pentru lucrarea de licență o aplicație, exact ceea ce se folosește în prezent în marile magazine. Adică scanezi produsele de la casă prin intermediul telefonului. Acum, această metodă se utilizează pe scară largă, la Kaufland și la Carrefour, dar nu făcută de mine. Eu am renunțat, nu am patentat-o, așa că mi-au luat-o alții înainte!”

Aplicația Plative este realizată împreună cu prieteni apropiați. Numele „plative” vine de la plăcuțe (de înmatriculare). „Noi căutăm investitori, abia începem să facem publică aplicația, ca să afle lumea despre ea, avem nevoie de investitori ca să putem să o dezvoltăm. Pentru public aplicația va fi gratuită, ulterior ne vom gândi la funcții premium care vor aduce alte beneficii în sistem. Momentan aplicația este publică și gratuită. Și am înscris-o și la OSIM, ca să fie unică.”

Așadar, din luna iunie, există posibilitatea să dialogați cu participanți la trafic pe aplicația Plative, marca Alex Paczeika!

echipa plative

Stiri si Publicitate Timisoara, Resita, Hotel Versay aprilie 980x120 px Stiri din Resita si Timisoara banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/