Un procuror bănăţean, dat afară din DNA prin Ordonanţa lui Tudorel Toader!

Ca urmare a intrării în vigoare a Ordonanței pe legile justiției, Secția pentru procurori a CSM a hotărât, ieri, încetarea delegării pentru 48 de procurori din Parchetul General, DIICOT și DNA.

Potrivit deciziei Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, începând de miercuri, încetează delegarea pentru 48 de procurori de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ), DNA și DIICOT, după ce OUG pe legile justiției a intrat în vigoare. Activitatea acestor procurori încetează deoarece nu îndeplinesc condițiile de 10 ani de vechime, impuse de OUG 92 promovată de ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.

Astfel, potrivit Mediafax, un număr de 12 procurori de la Parchetul General se întorc la unitățile de unde provin, 12 de la DNA, iar restul de la celelalte parchete din țară. De asemenea, doi procurori DIICOT, delegați pe funcții de conducere în instituție, își încetează activitatea pe aceste posturi. Va trebui să părăsească DNA şi un procuror promovat din zona Banat: Simona Troacă, magistrat care provine de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara.

Secția de procurori din CSM a decis, miercuri, în unanimitate, să recomande ca prevederile din OUG pe legile justiției să se aplice pentru viitor, a anunțat vicepreședintele Consiliului, Codruț Olaru, care a mai precizat că, după părerea membrilor CSM, nu ar trebui să plece niciun procuror.

Articolul 7 din OUG 92 pe legile justiției, cel care a stârnit controverse, arată că „procurorii care, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţei de urgenţă, îşi desfăşoară activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, precum şi în cadrul celorlalte parchete, rămân în funcţie în cadrul acestora, numai dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute de Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/