Avocatul cu identități multiple, 1 an de închisoare pentru 100 de plângeri fabricate împotriva procurorului Bucurică, 9 luni pentru hărțuire!!

Avocatul orăvițean Teofil Drugărin a fost condamnat definitiv pentru acțiunile prin care a urmărit intimidarea și șicanarea procurorului George Bucurică și are toate șansele să schimbe roba cu hainele de penitenciar, deoarece urmează pronunțarea definitivă într-un alt dosar, în care prima instanță l-a condamnat la închisoare pentru hărțuirea magistratului!

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara l-a trimis în judecată, în iulie 2016, pe avocatul Teofil Drugărin pentru inducerea în eroare a organelor judiciare în formă continuată. Totodată, Parchetul a clasat cauza pentru abuz în serviciu și conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice în ceea ce-l privea pe procurorul George Bucurică, dosar deschis tocmai ca urmare a uneia dintre plângerile făcute de Teofil Drugărin în numele altor persoane.

Concret, procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel au constatat că „inculpatul, avocat în cadrul Baroului București, a depus în perioada 2010-2015 plângeri penale” care au făcut obiectul mai multor dosare deschise de procurorii acestui parchet „cunoscând că faptele reclamate împotriva părții civile Bucurică Radu George, procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oravița, sunt nereale”. De asemenea, procurorii l-au mai acuzat pe Drugărin de fals intelectual, fals material în înscrisuri oficiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, amenințare, distrugere, distrugere din culpă și ultraj judiciar: „Inculpatul, avocat în cadrul Baroului București, a formulat (în numele lui TP, dar fără a avea mandat în acest sens) o plângere penală față de procurorul Bucurică Radu George”. Cu alte cuvinte, Drugărin i-a „fabricat” mai multe plângeri nereale magistratului!

Acuzații respinse în instanță

Odată început procesul, Curtea de Apel Timișoara a decis să reunească mai multe rechizitorii cu fapte similare în cadrul aceluiași dosar. Judecătorii cred că disputa de notorietate dintre procuror și avocat ar fi plecat de la faptul că fiul lui Teofil Drugărin a fost prins în flagrant și arestat preventiv într-un dosar instrumentat de procurorul Bucurică. Avocatul s-a apărat invocând altceva. Și anume, că acele plângeri false le-ar fi depus determinat de felul în care ar fi tratat-o procurorul pe fiica sa. Instanța de judecată a reținut că „apărarea inculpatului cu privire la acest aspect nu poate fi reținută, deoarece nu se justifică prin probe… de asemenea, faptele pretins a fi săvârșite de către Bucurică … ar fi avut loc în anul 2013 or primele acte materiale (adică primele plângeri n.n.) au avut loc în anul 2010”. În schimb, Curtea de Apel Timișoara a stabilit că vinovăția inculpatului Drugărin rezultă inclusiv din declarațiile martorilor, „persoane care au fost la un moment dat cercetate în cadrul unor dosare instrumentate de partea civilă în calitate de procuror… care, chiar dacă au fost nemulțumite de soluțiile date în dosarele penale sau de anumite măsuri luate în cadrul acestora, nu au intenționat să formuleze plângeri penale împotriva procurorului de caz… Bucurică Radu George”.

Curtea de Apel Timișoara l-a condamnat în consecință pe Teofil Drugărin la o pedeapsă de un an de închisoare cu suspendare sub supraveghere pentru doi ani și ca pedeapsă complementară îi interzice mai multe drepturi, inclusiv aceea de a profesa ca avocat. Sentința Curții de Apel a fost atacată de ambele părți, dar Înalta Curte de Casație și Justiție a respins apelurile. Drugărin rămâne cu un an de închisoare cu suspendare și cu obligația de a plăti procurorului 5.000 de euro daune morale.

Opt ani și-a făcut de cap!

„Finalizarea procedurii la care faceți referire este un prim-pas în sancționarea activităților ilicite ale unui grup de persoane implicat în activități infracționale investigate de echipele de anchetă conduse de mine, persoane care au instigat și au ajutat pe inculpatul Drugărin Teofil să comită nu numai faptele care fac obiectul respectivului dosar, dar și alte fapte mai recente, unele dintre ele fiind mediatizate de societăți mass-media cointeresate financiar. Ceea ce mă intrigă este faptul că, timp de peste 8 ani, inculpatul Drugărin a putut formula peste 100 de plângeri penale, disciplinare și administrative fără ca autoritățile să ia vreo măsură, deși au constatat caracterul calomnios al acestora. Dosarul în cauză este constituit nu ca urmare a unor demersuri ale autorităților, ci ca urmare a unor plângeri formulate de mine după ce am descoperit faptul că inculpatul Drugărin a folosit fraudulos calitatea de avocat și a formulat în fals plângeri și denunțuri calomnioase în care și-a arogat în mod fals calitatea de avocat și reprezentant al unor persoane fizice”, a declarat procurorul Bucurică pentru expressdebanat.ro.

Își continuă activitatea infracțională?!

Magistrat în prezent la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, George Bucurică susține că, în mod inexplicabil, deși este de notorietate că Teofil Drugărin suferă de multiple afecțiuni psihice constatate prin expertiză, că i-a avariat în mod deliberat autoturismul și a încercat chiar să-l accidenteze, acesta este în continuare posesor de permis de conducere. Ba mai mult, Baroul București consideră că acesta poate asigura o apărare efectivă clienților săi și, mai nou, este chiar invitat la emisiuni televizate în calitate de avocat.

„Întrucât numeroase sesizări formulate de mine către autorități au rămas fără răspuns, iar riposta acestora doar ca urmare a demersurilor făcute de mine chiar în ipoteza condamnării inculpatului este atât de slabă încât inculpatul Drugărin continuă și în prezent activitatea infracțională, drepturile mele civile fiind nu numai neprotejate, ci chiar călcate în picioare la propriu, efectuez deja demersuri în vederea sesizării Curții Europene a Drepturilor Omului”, ne-a mai declarat procurorul George Bucurică după aflarea sentinței.

Drugărin n-a citit site-ul Înaltei Curți!

L-am întrebat și pe fostul de acum avocat Teofil Drugărin cum comentează sentința definitivă, dar acesta spune că nu a primit nimic acasă și că nu a verificat pe site-ul Înaltei Curți sentința. „Dacă vrei să dai ceva de condamnare, eu te avertizez că îmi rezerv dreptul și că nu știu nimica și că nu ai dreptul să… eu nu m-am uitat pe site, asta este! Fă un articol cum îți place ție”, ne-a răspuns fostul avocat.

Așteaptă sentința pentru hărțuire!

Drugărin poate da de necazuri și mai mari cu procurorul Bucurică. Într-un alt dosar penal, de data asta pentru hărțuire, fostul avocat a fost condamnat în primă instanță la nouă luni de pușcărie. Cu executare! În cel mai scurt timp, instanța supremă va pronunța sentința definitivă. Astfel, se poate lăsa cu ani de detenție!