Un pom a căzut pe o alee din Parcul Copiilor din Timișoara. Prefectura Timiș cere primăriei să ia măsuri pentru prevenirea unor astfel de incidente

Aproape de tragedie, ieri, în Parcul Copiilor din Timișoara, după ce un copac a căzut pe cea mai circulată alee. Prefectura Timiș a solicitat primăriei să ia măsuri, astfel încât astfel de incidente să fie evitate.

Ovidiu Drăgănescu, subprefect de Timiș, a solicitat Primăriei Timișoara să ia măsuri pentru a preveni prăbușirea unor copaci în parcurile orașului. Un astfel de incident a avut loc ieri în Parcul Copiilor.

Un copac s-a prăbușit din senin pe cea mai circulată alee din Parcul Copiilor. Pe unde și unul din copiii mei vine de la grădiniță. Bine că nu a fost nimeni prin preajmă! Este al treilea copac mare care se prăbușește necontrolat în parcurile centrale ale orașului. Am solicitat în ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență de astăzi (n.r. ieri) să cerem primăriilor din Timiș măsuri pentru a evita situații ca cea din imagine. Primăria Timișoara e prima vizată, având cele mai mari și populate parcuri din județ. Le urez spor la treabă, chiar fără tomograf de copaci sau grădinar-șef”, a afirmat Ovidiu Drăgănescu.

Pe de altă parte, Primăria Timișoara a lansat, la mijlocul acestei luni, procedurile de achiziție a unui tomograf pentru evaluarea sănătății copacilor. De asemenea, urmează să fie instruite șase persoane care vor lucra cu aparatul respectiv. Valoarea estimată este de 155.000 lei, plus TVA, iar durata contractului este de patru luni.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/