Se caută hoții la Oravița! Autoritățile încearcă să descopere persoanele care au furat o parte din gardul care împrejmuiește parcul recent reabilitat din oraș.
Primăria Oravița apelează la sprijinul cetățenilor pentru a identifica persoanele care au furat, în noaptea de joi spre vineri, o parte din gardul parcului de lângă Pompieri. Acest act de vandalism afectează siguranța copiilor și reprezintă un afront adus întregii comunități, precizează reprezentanții administrației locale din Oravița, care caută acum hoții.
„Facem apel la sprijinul dumneavoastră. Dacă ați observat persoane sau activități suspecte în zonă, vă rugăm să contactați Poliția Oravița sau Primăria Oravița. Orice informație, oricât de mică, poate ajuta la identificarea făptașilor și recuperarea bunului public. Nu ne-am imaginat vreodată că hoții pot ajunge atât de disperați încât să fure un gard. Camerele de supraveghere au fost montate pentru a acoperi toboganele și băncile, pentru siguranța copiilor și a celor care folosesc parcul. Din păcate, nu am anticipat că vom avea nevoie să supraveghem și gardul”, precizează Primăria Oravița.
Reprezentanții Primăriei Oravița mai precizează că, în perioada următoare, vor fi luate măsuri suplimentare pentru securizarea parcului și prevenirea unor astfel de incidente.
FOTO: CAPTURĂ