Un nou proiect de lege privind acordarea unor stimulente de risc în pandemie. De data aceasta, cei vizaţi sunt poliţiştii locali

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

După medici și cadre didactice, mai mulți deputați PSD s-au gândit să inițieze un proiect prin care polițiștii locali, respectiv funcționarii publici cu funcții generale și personalul contractual din cadrul Poliției Locale, să primească un stimulent de risc în contextul epidemiologic, cuantumul sumelor fiind cuprins între 2.000 și 1.000 de lei/lună.

Inițiativa legislativă aparține deputaților social-democrați Adrian Todor și Vasile Cocoș, precum și parlamentarului Dorel Căprar din partea PPU-SL. În viziunea politicienilor, acordarea stimulentului de risc, pe perioada stării de urgență și a stării de alertă, are la bază faptul că polițiștii, aflați acum în subordinea MAI, desfășoară activități pe linia stopării răspândirii epidemiei cu Sars-Cov-2, în sarcina acestora revenind inclusiv menținerea controlului situației epidemiologice, verificarea persoanelor aflate în carantină și izolare, dar și asigurarea ordinii publice în localitățile carantinate.

Iată ce prevede proiectul de lege:

„(8) Se aprobă acordarea unui stimulent de risc în cuantum de 2.000 lei, pe lună, pentru funcţionarii publici cu funcţie specifică de poliţist local din cadrul Poliţiei Locale, şi 1.000 lei, pe lună, pentru funcţionarii publici cu funcţii generale şi personal contractual din cadrul Poliţiei Locale, pe perioada stării de urgenţă şi a stării de alertă, din fondul de salarii al unităţii angajatoare, prin transferuri de la bugetul de stat, de la titlul VI «Transferuri între unităţi ale administraţiei publice» sau de la alte titluri unde sunt bugetate sume cu această destinaţie, prin ordonatorul principal de credite, sau din fonduri europene”;

promovare banner maxagro Muzeul TM

„Stimulentul de risc acordat nu se cuprinde în baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale, contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, respectiv al contribuţiei asiguratorii pentru muncă, reglementată la titlul V «Contribuţii sociale obligatorii» din Legea 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare”.

Pentru a intra în vigoare, proiectul de lege, depus, marţi, 27 octombrie, la Senat, trebuie adoptat de Parlament și promulgat.

Sursa foto principal: cursdeguvernare.ro.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/